Buzărnescu și Halep merg mai departe la RG. Simona a avut ceva treabă cu Riske

Trei zile a așteptat Simona Halep să debuteze la Roland Garros, iar când în sfârșit a intrat pe teren a cam uitat să joace tenis..Așa se face că după trei game-uri în primul set, Alison Riske a ajuns să fie favorită în disputa cu liderul mondial. Incredibil, americanca (foto: wtatennis.com) a câștigat punct după punct în fața româncei și la un moment dat a ajuns să conducă cu 5-0! 

Fără replică în fața loviturilor în forță ale americancei, Simona a reușit să se redreseze și să-i pună mai multe probleme adversarei sale. Liderul mondial și-a câștigat mai întâi serviciul, apoi a bifat primul break în fața lui Riske și toată lumea credea că românca s-a trezit. Numai că americanca (83 WTA) a făcut un rebreak și a pus punct disputei în primul set câștigând cu 6-2! 

La reluare, Simona a intrat mult mai hotărâtă pe teren și a început să-și facă jocul obișnuit sub privirile antrenorului Darren Cahill și a lui Ion Țiriac - vizibil nemulțumit în loja sa de evoluția liderului mondial din primul set.

Treptat, constănțeanca (foto: sportpictures.eu) a început să o ”pedepsească” pe Riske cu lovituri de manual și, cu trei breakuri, Simona s-a dus la 5-0. A fost setul în care românca a ținut neapărat să-i dea o lecție adversarei sale pentru ce s-a întâmplat la debut și pe care Simona l-a câștigat cu 6-1. Românca a jucat la ”indigo” și setul decisiv și s-a calificat fără probleme mai departe. 

"Îmi place să joc pe acest teren. Am fost emoționată. Ea a fost agresivă la început, dar apoi m-am relaxat și am încercat să fiu eu mai agresivă. Voi juca două zile la rând, mi s-a mai întâmplat. Nu am o problemă cu asta, sunt obișnuită să joc în fiecare zi. Încerc să mă recuperez, să fiu gata pentru mâine și să dau tot ce am mai bun. E greu să îți controlezi emoțiile, dar sigur pentru mine este turneul cel mai bun", a spus Simona Halep la finalul meciului cu Alison Riske. 

”Grăsuța” Townsend, adversara Simonei din turul doi

Simona Halep se va bate în turul doi cu o altă americancă - Taylor Townsend. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o singură dată în carieră - anul trecut la Cincinnati, unde Halep a câștigat cu 6-4, 6-1 în primul tur. Pe locul 72 WTA, Townsend (22 de ani / foto: eustaflorida.com) a trecut prin clipe grele în 2012, când conducea ierarhia junioarelor. Atunci, americanii i-au interzis accesul pe tabloul de junioare de la US Open pe motiv că este prea grasă!

Ca urmare a acestei decizii, Taylor a rămas fără susținere financiară - sponsorii au evitat să se asocieze cu numele ei din pricina greutății sportivei! Culmea, ea câștigase până în acel moment Australian Open la simplu în 2012 și Wimbledon la dublu (2011, 2012).

Principala adversară în lupta pentru locul 1 mondial, Caroline Wozniacki crede în șansele Simonei de a se impune anul ăsta la French Open."Simona Halep se mișcă bine pe zgură, iar apoi Petra Kvitova a jucat și ea foarte bine. Este însă un turneu deschis. Nu este imposibil să câștig și eu. Nu știu dacă va fi anul acesta, dar este posibil", a declarat Wozniacki la o zi după ce Venus Williams și Jelena Ostapenko (campioana de anul trecut) au fost eliminate după primul tur. 

Surpriza numită Mihaela Buzărnescu

În turul doi la Roland Garros a mers și Mihaela Buzărnescu (foto: Twitter). Românca plecată cap de serie în turneu a trecut și de Rebecca Peterson. Foarte hotărâtă să meargă cât mai departe la această ediție, Mihaela a bătut-o pe jucătoarea suedeză în două seturi 6-1, 6-2 și visează frumos la Paris. Ea se pregătește acum pentru confruntarea din turul trei, unde urmează să se bată cu Elina Svitolina - nimeni alta decât învingătoarea Simonei Halep din turneul de la Roma. 

Alexandra Dulgheru a fost a treia româncă ce s-a bătut astăzi pentru rămânerea în competiție, dar s-a izbit de o dorință nebună a lui Anett Kontaveitt de a merge mai departe. Românca (foto: sportpictures.eu) a început perfect și a condus-o pe jucătoarea aflată pe locul 25 mondial, dar estonianca a revenit incredibil și a câștigat primul set cu 7-5. 

Căzută psihic, jucătoarea noastră a fost ”carne de tun” și a cedat definitiv lupta în setul doi. Firesc, Kontaveitt a profitat din plin de momentele de slăbiciune ale adversarei sale și a obținut biletele pentru turul trei după ce a câștigat și setul doi cu 6-2 în fața Alexandrei. Românca și-a luat adio de la turneu la o zi distanță după ce Sorana Cîrstea a fost eliminată de australianca Daria Gavrilova (6-4, 6-7, 3-6).

Deschide cont acum și pariază pe câștigător în orice meci de la Roland Garros
Cotă 10.00 sau dublul mizei înapoi!

Mai multe detalii despre ofertă ai AICI!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi