Buzărnescu și Dulgheru - în turul doi la Roland Garros. Wozniacki, probleme la debut

Ediția din acest an a Roland Garros a început cum nu se poate mai bine pentru jucătoarele din România, după victoriile clare ale Mihaelei Buzărnescu și Alexandrei Dulgheru. Pentru prima dată cap de serie la un turneu de Grand Slam, Mihaela Buzărnescu (foto: Twitter) n-a avut nicio problemă în a se impune în fața americancei Vania King. 

În două seturi trase la indigo (6-3, 6-3) a câștigat românca în fața jucătoarei aflată în acest moment pe locul 1275 WTA. Nu-i mai puțin adevărat că americanca vine după o lungă perioadă de absență de pe terenul de tenis, în urma unei intervenții chirurgicale complicate la gleznă. 

Dar victoria jucătoarei noastre a fost una extrem de frumoasă, în condițiile în care Mihalea venea după o semifinală la simplu și un titlu câștigat la dublu, în turneul de la Stuttgart. Ea a prins un singur antrenament înaintea disputei cu Vania King (foto: tennisworldusa.org), dar ședința trehnică alături de Irina Begu i-a prins foarte bine. 

"Am avut rezultate bune, am încredere în mine. Sunt pregătită deja psihic..”, a spus Mihaela, care în premieră și-a propus să joace în trei probe - simplu, dublu feminin și mixt. Până una alta, românca trebuie să se focuseze pe adversara din turul doi - Rebecca Peterson (Suedia, 97 WTA), o jucătoare venită din calificări.

A doua surpriză plăcută a venit de la Alexandra Dulgheru (159 WTA), care a trecut în trei seturi de Christina McHale după un meci care a fost întrerupt ieri seară din cauza întunericului. 

Românca (foto: prosport.ro) a avut nevoie de trei ore şi zece minute de joc efectiv pentru a trece de jucătoarea aflată pe locul 88 WTA: scor 5-7, 7-6(5), 6-3. Pentru calificarea în turul trei, Alexandra se va bate cu estonianca Anett Kontaveit (25 WTA). 

În schimb, Marius Copil și-a luat adio de la Roland Garros după turul întâi. Numărul 95 mondial, românul a pierdut meciul cu Marco Cecchinato după ce câștigase primele două seturi! Italianul a mers mai departe după un meci thriller de cinci seturi: 2-6, 6-7, 7-5, 6-2, 10-8. 

După eliminările lui Jelena Ostapenko și Venus Williams, în întrecerea feminină s-a mai înregistrat o surpriză. Fostă numărul 4 mondial, Johanna Konta (foto: Twitter) a fost eliminată de Yulia Putintseva. Pe locul 98 mondial, sportiva din Kazahstan s-a impus în două seturi (scor 4-6, 3-6), iar pe britanică au lăsat-o nervii. Johanna nu şi-a asumt înfrângerea și a aruncat vina pe jurnaliştii englezi, pe care i-a jignit grosolan și i-a acuzat că din cauza lor a jucat atât de slab. 

"De câţiva ani, de când vin la Roland Garros, aţi scris numai rahaturi despre mine! Corect? Numai rahaturi! De câţiva ani îmi spuneţi că am fost praf la Paris. Cum poţi să digeri aşa ceva? Începi să te gândeşti şi să spui: ”Ştii ce? Vreau să le arăt acestor nenorociţi că nu au dreptate!...Nu cred că ajută pe nimeni când i se repetă că nu s-a descurcat bine aici", a tunat la conferința de presă Johanna Konta, care a suferit a patra eliminare consecutivă în primul tur la Roland Garros.

Într-un alt meci, Caroline Wozniacki (principalul pericol al Simonei Halep la primul loc mondial) s-a calificat în turul doi la Roland Garros, dar nu fără probleme. Daneza (foto: wtatennis.com) s-a întrebuințat serios să câștige primul set (7-6), după care americanca Danielle Collins a rămas fără ”baterii” și a cedat cu 1-6. Următoarea adversară a lui Wozniacki este Georgia Garcia Perez, jucătoare din Spania clasată pe locul 186 WTA. 

Marți, în competiție intră și Simona Halep (foto: sportpictures.eu), liderul mondial urmând să se confrunte cu americanca Alison Riske de la ora 19:00. Tot mâine vor juca pentru calificarea în turul doi alte două românce.

Sorana Cîrstea se va bate cu Daria Gavrilova (Australia, 24 WTA), în vreme ce Irina Begu o va înfrunta pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia, 84 WTA). După amiază, va veni rândul Anei Bogdan să intre pe teren, românca urmând să se bată începând cu 17:30 cu Marketa Vondrousova (Rusia, 90 WTA).

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi