Buzărnescu a intrat în Top20 WTA după o victorie de senzaţie la San Jose! (VIDEO)

De la 14 ani şi-a dorit asta, iar acum visul i s-a împlinit - victoria din finala de la San Jose a propulsat-o pe Mihaela Buzărnescu (foto: Marian Burlacu/Sportpictures.eu) în Top20 al celor mai bune jucătoare de tenis din lume! A fost prima ei finală câştigată într-un turneu Premier, succes care i-a adus un cec de 136.695 de dolari şi 470 de puncte WTA. 

Vezi AICI cele mai mai importante momente ale finalei de la San Jose.

"Sunt cel mai mândră de faptul că voi ocupa o poziţie mai bună în clasament săptămâna viitoare. Este o mare realizare, de care sunt mândră. Dacă voi ajunge în Top 20, obiectivul meu încă de când aveam 14 ani, o să fie un sentiment extraordinar”, spunea jucătoarea noastră înaintea finalei turneului de la San Jose.

Iar pe teren, românca nu i-a lăsat nicio speranţă adversarei sale - cu şapte ani mai tânără decât ea. Locul 49 mondial, Maria Sakkari (foto: wtatennis.com) a priceput cu cine are de-a face încă după primele schimburi de mingi şi şi-a dat seama că îi va fi imposibil să dea peste cap calculele hârtiei. 

Cu 6-1, 6-0 a câştigat Miki după 75 de minute în care a predat o veritabilă lecţie de tenis. Succesul cu grecoaica a venit după alte două finale jucate în acest an şi pierdute în faţa Elisei Mertens (Hobart) şi Petrei Kvitova (Praga). Mihaela şi-a înscris numele pe o listă selectă a câştigătoarelor la San Jose, alături de Billy Jean King, Chris Evert, Martina Navratilova, Monica Seleș şi Serena Williams. 

"Sunt foarte fericită că voi fi pe posterul turneului anul viitor, e ceva uimitor pentru mine.  Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care au venit să ne susțină în această săptămâna. Apoi, aș vrea să le mulțumesc sponsorilor mei și familiei mele, în special tatălui meu și antrenorului! Sunt foarte fericită! Nu știu ce să mai spun...", a spus Mihaela, care a fost felicitată imediat după meci de Simona Halep. "Sunt atât de fericită pentru tine! Bine ai venit în top 20!", a postat liderul mondial pe contul de twitter.

"Mihaela are un an foarte bun. Păcat că nu este mai tânără, dar e bine şi acum. Îmi aduc aminte că am schimbat câteva lovituri cu ea când avea cinci ani. Şi eu am avut cele mai mari performanţe după 26 de ani. Ea are un an de graţie! Buzărnescu poate ajunge la Turneul Campioanelor, dacă mai joacă două finale.

Manifestările ei sunt foarte bune. O ajută să se descarce! Face exact ca mine, doar că eu înjuram în engleză. Eu nu vorbeam cu racheta, cum face ea, vorbeam cu fetele de pe margine...Mihaela oricum are un clasament foarte bun pentru vârsta ei", a declarat Ilie Năstase la DigiSport.

Miki (foto: Marian Burlacu/Sportpictures.eu) se pregăteşte acum pentru debutul la Rogers Cup. Jucătoarea noastră este cotată cu şanse mici la câştigarea titlului (aici are cota 50.00) în turneul la care bookmakerii o văd principală favorită pe Angelique Kerber (cotă 6.50 la această casă de pariuri online), urmată de Simona Halep.

Liderul mondial (foto: wtatennis.com) are la casele de pariuri online legale recomandate de noi cote între 6.00 şi 7.50 la cucerirea titlului - care ar fi al doilea din carieră pentru ea la Montreal, după cel din 2016. 

România este reprezentată la Rogers Cup de şase jucătoare - Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu. Sorţii au decis ca ultimele două să se întâlnească chiar la debutul în turneu! De menţionat e faptul că liderul mondial intră în competiţie în turul doi, Simona urmând să o întâlnească cel mai probabil pe Anastasia Pavlyuchenkova (28 WTA). E greu de crezut că rusoaica va pierde confruntarea din primul tur în faţa unei jucătoare venită din calificări.

Begu o va înfrunta la debut pe australianca Ashleigh Barty (16 WTA), în vreme ce Mihaela Buzărnescu se va bate în primul tur la Montreal cu chinezoaica Qiang Wang (53 WTA). Ana Bogdan se va duela în primul tur cu Aryna Sabalenka (39 WTA). Dacă va trece de sportiva din Belarus, jucătoarea noastră o va înfrunta în turul doi pe Caroline Wozniacki. 

Fă-ţi şi tu un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe meciurile de la Rogers Cup!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi