Bob Bradley la Swansea. E primul antrenor american din istoria Premier League!

 

Şefii lui Swansea revoluţionează fotbalul britanic. L-au numit la cârma echipei pe Bob Bradley, devenit primul antrenor american din istoria Premier League! În vârstă de 58 de ani, Bradley i-a lăsat pe francezii de la Le Havre ca să semneze cu Swansea.

Ne-am gândit mult până să ne decidem. Dar uitându-ne mai atent la munca lui de până acum ne-am dat seama că este exact omul de care aveam nevoie,

---a declarat preşedintele lui Swansea, Huw Jenkins

La Swansea, Bob Bradley i-a luat locul lui Francesco Guidolin, care a lăsat echipa pe locul 17. Swansea nu are nicio victorie de la începutul sezonului, dar selecţionerul Statelor Unite, Jurgen Klinsmann e convins că echipa va avea altă faţă cu Bradley pe bancă. "Are nevoie de timp, dar rezultatele vor veni cu siguranţă",  e convins Klinsmann, care îl ştie bine pe Bob Bradley. De la el a preluat Klinsmann naţionala de fotbal a Americii, în 2011. 

Bob merita această şansă. Este fantastic şi mă bucură enorm faptul că există oameni de fotbal în Anglia care au acordat încredere unui antrenor american,

---a declarat Jurgen Klinsmann

Bradley a avut adversari cu nume la postul de manager al lui Swansea - fostul jucător al lui Manchester United, Ryan Giggs, fostul antrenor al lui Derby, Paul Clement, şi spaniolul Marcelino, rămas liber după despărţirea de Villarreal. 

Bob a avut o misiune grea pe banca Statelor Unite, dar s-a descurcat de minune. Rezultatele sale au fost impresionante. Noua postură i se potriveşte de minune şi sper ca cei de la Swansea să-i acorde tot sprijinul,

---a mai spus Klinsmann

Foto: sbisoccer.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi