Bluff-ul, arta de a-i păcăli pe ceilalţi la masa de poker: cum să câştigi cu mâna cea mai slabă!

texasholdem.jpg

Bluff-ul în poker reprezintă una dintre cele mai sofisticate strategii. Mulţi îl consideră o adevărată artă, în condiţiile în care jucătorul devine un adevărat actor al mesei: el încearcă să îşi convingă adversarii, cu o mână slabă, că deţine cea mai bună combinaţie de cărţi. Acesta va încerca astfel să câştige un pot la care nu ar avea altfel vreo şansă.

Ce face un bluff să fie de succes şi care e secretul din spatele acestei tactici se întreabă cei mai mulţi dintre jucătorii ocazionali, care văd că, de cele mai multe ori, propriile tentativele nu sunt încununate cu succes. Răspunsul este unul extrem de complex şi are în vedere o serie de factori: adversarii de la masă, imaginea pe care o ai, pe care ţi-ai construit-o, istoria bet-urilor în mâna în care se face bluff-ul, poziţia de la masă şi raise-ul făcut, în ultimă instanţă.

 

Oponenţii

Chiar dacă tu reuşeşti să îţi interpretezi perfect rolul, adversarii sunt cei care au ultimul cuvânt, astfel că şi de ei depinde succesul bluff-ului tău.

Trebuie să ştii că un bluff făcut împotriva unui singur jucător are şanse mult mai mari să reuşească decât unul făcut atunci când într-un pot sunt trei sau patru oameni. Lucrurile din acest punct de vedere sunt cât se poate de simple şi se bazează pe probabilităţi: dacă ai reuşit să citeşti un adversar că nu are o mână suficient de bună încât să dea call, e mul mai greu să îi "arunci" pe mai mulţi concomitent. Unul dintre ei cel mai probabil a prins o mână suficient de decentă încât să considere că merită riscul de a plăti.


Testează-ţi abilităţile de a-ţi păcăli adversarii în camera de poker recomandată de pariurix.com!


La fel de important este şi tipologia jucătorilor împotriva cărora alegi să faci această mutare. Alege mereu să încerci să "furi" potul împotriva oponenţilor tight, care preferă să joace foarte puţine mâini şi care nu intră cu multe fise decât în măsura în care sunt siguri că au şanse bune de izbândă. Jucătorii loose sunt obişnuiţi să plătească adesea cu mâini marginale, astfel că procentul de reuşită al bluff-urilor împotriva acestora scade dramatic. Observă-ţi şi analizează-ţi adversarii înainte să faci o mutare de genul acesta.

De asemenea, ai în vedere istoria recentă a jucătorilor aflaţi în pot. Dacă unul dintre ei este tiltat, şansele să te plătească, din dorinţa de a întoarce fisele pierdute anterior, sunt mai mari. El nu mai ia în aceste momente decizii raţionale, bazate pe analiză, ci doar pe impuls, astfel că strategia ta aproape sigur se poate întoarce asemenea unui bumerang.

 

Imaginea pe care o ai

Jucând preţ de câteva ore la masa de poker cu aceiaşi adversari, aceştia îşi vor contura o imagine destul de bună despre stilul pe care îl ai.

Imaginea pe care ţi-ai creat-o în acest interval te poate ajuta enorm în tentativa de a fura un pot unde nu eşti cel mai puternic. Dacă ai fost foarte selectiv cu mâinile jucate, ceilalţi etichetându-te drept un jucător tight, şansele unui bluff cresc exponenţial.

La polul opus se află jucătorii extrem de loose, cărora le place să intre în mâini bazându-se pe cărţi marginale. Aceştia sunt în general foarte agresivi şi, ca o pondere, blufează mai mult. Toţi de la masă ştiu lucrul acesta şi de cele mai multe ori vor fi mai reticenţi. Ca atare, împotriva jucătorilor loose, rata de plată este mult mai mare şi, evident, bluffurile acestora rezistă de mult mai puţine ori.

 

Istoricul mâinii

Unul din marile secrete ale bluff-ului e să respecţi logica "narativă" a mâinii respective. Să te înscrii în scenariul ei, astfel încât ceilalţi să înţeleagă de ce ai ales anterior să plăteşti sau de ce ai ales să ridici miza. Scopul e să te pună pe o mână cât mai bună, aşa cum îţi doreşti, pentru a nu fi plătit.

Contează mult şi acţiunea pre-flop, dar, per total, "povestea" pe care vrei să o vinzi trebuie să aibă logică, să justifice deciziile pe care le-ai luat. Altfel, dacă vei încerca să bluff-ezi doar pentru că este singura şansă să ai acces la fise, iar adversarii nu pot vedea argumente evidente pentru acţiunile tale, sunt şanse mari ca tentativa ta să se transforme într-un eşec şi să primeşti call.


Puterea mâinii tale

Bluff-urile pure îţi vor aduce mai rar poturile decât semi-blufurile. Mulţi aleg să le vândă celorlalţi povestea lor mai ales dacă au şi un plan de rezervă. Astfel, în măsura în care vor fi plătiţi pe flop, să spunem, vor exista suficiente outs-uri care să îi readucă în joc. Să presupunem că un astfel de jucător are în mână AJ de treflă, iar pe board vede KQ5, două dintre cărţi de treflă. După ce a dat un raise considerabil pre flop, un astfel de jucător poate fi în situaţia de a fi agresat de un opozant, cu un raise substanţial. El se bazează doar pe draw-ul de culoare, însă un re-raise în acest moment îl poate salva. Prin acest semi-bluff el îi transmite clar celuilalt că este extrem de puternic şi, probabil doar în măsura în care opozantul a lovit două perechi sau are pereche de popi cu kicker as îşi va permite să plătească.


Poziţia

Când pregăteşti un bluff, e foarte important să deţii destule informaţii despre mâna adversarului. Astfel, încearcă să treci la astfel de acţiuni mai ales când te afli în late position şi ai văzut că cel dinaintea ta a mers doar cu check. Luând o astfel de decizie, cel mai probabil nu e dispus să investească mult în pot (asta dacă nu joacă slow, mascând o "mână monstru"), astfel că şansele tale de reuşită cresc. Dacă vei încerca să bluffezi în momentul în care vorbeşti primul, ai putea să te confrunţi mult mai des cu situaţii neplăcute. Ceri în "orb", neavând vreo informaţie despre mâna celui cu care te confrunţi.


Valoarea betului

Mulţi cred că pentru a fi un succes, un bluff trebuie să implice cât mai multe fise. Parţial adevărat, pentru că altfel, dacă ceri foarte puţin, mult mai frecvent combatanţii tăi vor simţi tentaţia de a da call. Totuşi, un overbet ar putea să nu se înscrie în logica mâini, astfel că, chiar dacă îl forţezi pe adversar să pună mai multe chip-uri în pot, şansele să fii plătit nu sunt neapărat mai mici, el simţind că ceva nu este "curat".

Destui specialişti sunt de părere că un bluff bun are în vedere şi informaţiile adunate despre mâna adversarului: trebuie să îţi imaginezi care ar fi limita pe care nu e dispus să o treacă, în funcţie de semnalele pe care ţi le-a dat până acum. De asemenea, dacă vei face astfel încât bluff-ul tău să arate ca un value bet, şansele ca un concurent să foldeze devin mai mari.

În concluzie, bluff-ul nu este nici pe departe o chestie de şansă. El trebuie pregătit cu minuţiozitate, astfel încât ceilalţi să creadă povestea ta. Şi, mai important, trebuie folosit cu măsură, pentru că doar aşa adversarii îţi vor oferi credibilitate şi vor considera că ai cu adevărat o mână bună.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive