Blaturile au luat-o razna în Cipru, iar şefii fotbalului cer schimbarea legislaţiei!

Speriaţi de numărul din ce în ce mai mare de blaturi, şefii fotbalului din Cipru le-au cerut parlamentarilor să adopte de urgenţă o lege care să le permită anchetatorilor să asculte convorbirile telefonice ale suspecţilor, dar şi să aibă acces la conturile bancare ale acestora. 

În acelaşi timp, şefii Federaţiei de Fotbal din Cipru au anunţat că vor impune sancţiuni drastice împotriva echipelor suspectate de meciuri trucate. Şi asta după ce UEFA a clasat Cipru în rândul țărilor cu cele mai multe infracțiuni de acest gen. Forul european al fotbalului suspectează că un număr de şase meciuri de campionat şi unul din Cupă (toate disputate în luna septembrie) ar fi fost aranjate pentru pariuri. "În spate se află oameni extrem de periculoşi, iar în joc sunt interese financiare uriaşe", a declarat Ministrul Sportului din Cipru, Cleanthis Georgiades.

Legislaţia trebuie schimbată, iar ascultarea telefoanelor este esențială pentru a-i descoperi pe cei care se ocupă de așa ceva,

---a spus Georgiades

Ministrul Justiţiei din Cipru, Ionas Nicolaou a anunţat că se lucrează deja asupra legii, iar aceasta va fi supusă aprobării Parlamentului în sesiunea din ianuarie. Informaţia a fost confirmată şi de preşedintele de onoare al Federaţiei de Fotbal din Cipru, Marios Lefkaritis, care a dezvăluit că nu mai puţin de 75 de meciuri jucate în 2011 sunt suspecte de blat!

Între timp, poliţia a anunţat că un atac cu bombă a distrus intrarea într-o clădire din Limassol unde îşi are sediul o societate de asigurări, condusă de şeful fotbalului din Cipru, Costakis Koutsokoumnis. Un purtător de cuvânt al poliţiei a declarat că încă nu sunt indicii că atacul este un răspuns la proiectul de lege împotriva blaturilor, iniţiat la cererea şefilor fotbalului din Cipru. "Atunci când faci reforme, ocazional va trebui să plăteşti un preţ!", a scris pe contul de facebook Koutsokoumnis.

 

Foto: thedenimkit.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi