Benzema se pregătește de plecare. Pe cine aduce Real în ianuarie

Real Madrid va renunța, totuși, la Benzema sau e doar o măsură de precauție?.. Potrivit spaniolilor de la As, Zinedine Zidane i-a transmis președintelui Florentino Perez că are nevoie de un atacant tânăr lângă Ronaldo. Iar ”Zizu” știe ce vrea - a pus ochii pe noua senzație a fotbalului german, Timo Werner! (foto: facebook.com/TimoWerner)  

Atacantul lui RB Leizig și al ”Mannschaft”-ului este proritatea numărul 1 a Realului în perioada de transferări din ianuarie. Iar Perez s-a și gândit deja la o sumă pentri puștiul de 21 de ani: 46 milioane de euro! Jurnaliștii spanioli scriu că președintele Realului vrea să se asigure că nu rămâne descoperit în cazul unei accidentări a lui Benzema.

Francezul și cu Borja Mayoral sunt singurii doi atacanți centrali recunoscuți în echipa lui Zidane. Ce nu zic spaniolii e că și Cristiano poate juca la fel de bine în această poziție, caz în care Benzema (foto: realmadrid.com) ar deveni jucătorul în plus la cei 30 de ani pe care îi va împlini în decembrie. 

După ce a ajuns la VfB Stuttgart, Timo Werner a devenit cel mai tânăr jucător care a debutat vreodată în Bundesliga - la doar 17 ani. A început să se ”stingă” ușor după ce el a început să fie folosit ceva mai în spate. Antrenorul lui RB Leipzig, Ralph Hasenhuttl a văzut în el însă omul ideal în centrul atacului și șefii echipei au plătit pentru el vara trecută 10 milioane de euro fără să stea prea mult la discuții. Mutarea i-a venit ca o mănușă luiWerner, care a bifat 21 de goluri și 7 pase decisive în 32 de meciuri în sezonul trecut. 

A fost performanța care a făcut din el cel mai bun marcator al lui Leipzig. Evoluția lui l-a propulsat în vederile selecționerului Germaniei, Joachim Low. Iar acesta a început cu el lista jucătorilor pentru Cupa Confederațiilor din acest an. Și Low a avut ochi...Werner a dat pasa decisivă la golul lui Stindl, în finala cu Chile. De asemenea, cu 3 goluri el a fost golgheterul competiției, alături de colegii lui de echipă Leon Goretzka și Lars Stindl. 

Spaniolii scriu că Zidane se pregătește să-l transforme pe Timo Werner (foto: facebook.com/TimoWernerîntr-unul dintre cei mai buni atacanți din lume. Real caută cu disperare un atacant tânăr, de perspectivă, după ce l-a ratat vara asta pe Kylian Mbappe. Iar Werner este jucătorul de care și starul Ronaldo a vorbit la un moment dat. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!