Belodedici: Țin cu Steaua orice ar fi!

Miodrag Belodedici, coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al FRF, se așteaptă la un meci strâns între Răzvan Burleanu și Ionuț Lupescu și nu se încumetă să dea vreun pronostic în privința luptei pentru titlul din Liga I. Fostul internațional a vorbit în exclusivitate pentru PariuriX.com și despre „vechiul derby”, CSA Steaua - Academia Rapid.

Ce așteptări aveți de la alegerile pentru președinția FRF, de săptămâna viitoare?

Mă aștept să fie un meci strâns, pentru că Lupescu este un nume mare. Nu am avut timp să urmăresc îndeaproape ce s-a vorbit în această perioadă, pentru că am fost prins cu multe competiții la nivel de copii de juniori, fie de federație, fie de sponsori cu implicare majoră, precum Gillette sau Timbark. Eu știu că și actualul președinte s-a zbătut să aducă bani și să organizeze cât mai multe turnee între juniori, pentru că așa te dezvolți ca fotbalist, dacă joci cât mai mult, dar cea mai importantă misiune o au cluburile. Acolo trebuie să se formeze copiii, nu îi poate forma federația. Federația le poate da șansa de a evolua în câteva meciuri internaționale. Academiile se fac la cluburi.

Ar fi exagerat sau util să fie introdusă o regulă pentru minim doi jucători U21 folosiți permanent în meciurile din Liga I?

Regula U21 este una extraordinară. Este evident că a funcționat. Fotbaliștii tineri sunt mai pregătiți pentru duelurile cu echipe tari, cum sunt cele din Occident. Cred că progresul naționalelor de tineret este evident. S-a văzut ce fotbaliști talentați avem la naționala U19 , care a fost aproape de calificarea la turneul final.

Apropo de naționala U19, ce sentiment ați avut după meciul cu Ucraina?

Pentru mine nu a fost un șoc. Am trecut și eu prin asemenea momente în cariera de jucător și s-a văzut și la cel mai înalt nivel că orice meci se termină doar când fluieră arbitrul. Juventus a fost eliminată pentru că a primit gol de la Real Madrid exact în finalul partidei. În fotbal, se întâmplă des așa ceva dacă nu rămâi concentrat de la primul fluier până la ultimul. Greșeala poate veni oricând.

Cine credeți că va câștiga meciul Steaua vs Rapid?

Este o întrebare dificilă... Sunt două echipe foarte ambițioase. Este o istorie pierdută pe care ele încearcă să o reînvie. Cred că amândouă sunt pregătite pentru un asemenea duel, chiar dacă sunt niște echipe formate în majoritate din copii... mă rog, la Rapid sunt copii „mai cu barbă” (râde).  

S-au vândut peste 40.000 de bilete. Vă așteptați la asemenea cerere?

Mă așteptam să vină multă lume și mă bucură acest interes. Voi încerca să fiu și eu prezent, chiar dacă sunt foarte prins cu activitatea pe care o desfășor.

Dacă ați avea ofertă, v-ați alătura proiectului CSA Steaua?

Oferte am tot avut, dar sunt sub contract cu Federația Română de Fotbal. Steaua este echipa care m-a crescut și care m-a făcut cunoscut. Cum să nu țin cu ea? Desigur, mi-ar face plăcere să muncesc și să ajut cândva acolo.

Cine credeți că va lua campionatul?

Mai sunt destule meciuri de jucat. Habar nu avem să dăm pronosticuri! Nu vedeți cum este fotbalul ăsta? Toată lumea se așteaptă la ceva și se întâmplă altceva. Cert este că duelul se va da între CFR și Steaua, două echipe bune. Craiova cred că a ieșit din cursă.

Le dădeați vreo șansă celor de la AS Roma în returul cu Barcelona, din Liga Campionilor?

Absolut niciuna! Poate doar cei mai fanatici suporteri ai Romei să fi sperat la calificare. Greu de crezut așa ceva, că o echipă care a controlat în fiecare an LaLiga, unde unele meciuri sunt mai tari decât cele din Champions League, să piardă calificarea de la 4-1.

Ce se poate face pentru ca și fotbaliștii români să creadă în imposibil?

Să muncească! Să tragă de ei și să nu se odihnească deloc. Să nu se relaxeze pentru că meciul este peste nu știu câte zile, iar atunci când intră pe teren să mănânce iarba. Din copilărie, trebuie să deprindă această mentalitate!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!