Becali face "curăţenie" de iarnă: "Cinci jucători pleacă!". Andone: "Am câştigat cu atitudine""

În tabăra Stelei e supărare mare după înfrângerea cu Dinamo. Gigi Becali a anunţat că va face "curăţenie" în această iarnă la echipă. 

Asta nu e echipă de valoare! S-a terminat..Vreau să câștig campionatul, în rest nu am nicio treabă. Ca să îl câștig e nevoie de o curățenie de 4-5 jucători, apoi aduc 4-5 jucători...Pot face ceva? Asta e valoarea lor. Am niște jucători în minte, dar nu pot să-i zic acum.

Nu m-am uitat la galeria lui Dinamo, m-am uitat la un film turcesc. După al doilea gol m-am uitat la film. Nici primul gol nu l-am văzut, 

---a spus Becali

După ce i-a băgat în şedinţă la marginea terenului chiar la finalul meciului, Reghecampf a "explodat" la vestiare. L-a acuzat pe arbitrul Haţegan că nu a dat penalty în minutul 16 la un fault asupra lui Adi Popa. 

Nu avem nicio explicaţie pentru înfrângere. Am condus atât prima repriză cât şi a doua. Am avut şansa lui 2-0 şi am primit apoi două goluri din faze fixe. Nu-mi reproşez nimic în alcătuirea echipei. A fost o mare prostie din partea unor jucători care nu au făcut ce trebuia.  În minutul 16 am avut penalty clar şi au mai fost multe faze pe care arbitrul nu le-a anticipat aşa cum trebuie. Nu vreau să vorbesc de arbitraj, dar măcar să primim ce e de primit.

Este o criză la Steaua, dar o să ieşim din criza asta fără probleme. Sunt sigur că o să trecem peste asta. Din păcate am pierdut şi trebuie să facem o analiză. Nu mi-e teamă că vom pierde acest campionat şi nu mă deranjează nici că se vorbeşte de un înlocuitor al meu. Nu mă interesează,

---a declarat Reghecampf

Andone (foto: Sportpictures.eu) a câştigat clar duelul cu Reghecampf şi s-a felicitat la final pentru formula de echipă aleasă, cu Nemec în faţă în locul lui Gnohere. "Am fost inspirat. Nemec e înalt, e bun la duelurile la cap şi ţine mai bine mingea în faţă", a explicat Ioan Andone, care e convins că jucătorii lui sunt peste cei de la Steaua. 

Am câştigat meciul cu atitudine şi cu multă organizare. Am intrat în meci târziu, în minutul 20, dar am reuşit să întoarcem jocul. Am meritat victoria şi golurile au venit firesc. Steaua are jucători buni, dar noi cred că avem jucători mai buni! Am adoptat o tactică bună, cu agresivitate bună, cu pressing sus. Sunt lucrurile pe care le cer la jucători în fiecare zi. 

Avem cel mai bun atac din România. Trebuie să rezolvăm problemele în apărare. Chiar îmi place acum de Gnohere, e cu gândul sută la sută la Dinamo. Trebuie să se bată însă la postul de titular. Lupta lui cu Nemec pentru titularizare e benefică echipei. Eu ştiu ce presiune e aici. O să rămân aici să le fac în ciudă celor care îmi cer demisia,

---a anunţat Ioan Andone

Sunt foarte bucuros. În seara asta am demonstrat că suntem o echipă, o familie: toţi pentru unul, unul pentru toţi! Am arătat caracter şi am reuşit să revenim după ce am fost conduşi. În ceea ce priveşte titlul, nu cred că este totul pierdut. Dinamo trebuie să arate în continuare că are valoare. Sunt sigur că la finalul campionatului vom fi în faţă,

---a declarat şi Sergiu Hanca (foto: Sportpictures.eu)

Ionuţ Negoiţă e convins că atitudinea suporterilor lui Dinamo va fi alta acum faţă de Ioan Andone. "Eu am mare încredere în el", a spus finanţatorul lui Dinamo. Şi Mutu l-a felicitat pe Andone. 

E meritul lui Ioan Andone pentru că a reuşit de ceva timp să se concentreze la maxim şi să-i facă şi pe băieţi să dea tot ce e mai bun pe teren. Nu am nimic cu el, amândoi suntem la aceeaşi echipă. Ceea ce-mi doresc de la dânsul sunt aceste victorii, ca echipa să lupte pentru fiecare minge şi să strângă rândurile, să câştige fiecare meci. E ceea ce vrem să facem, să vorbim cât mai puţin în afara terenului şi să demonstrăm pe teren. Mă bucur că băieţii au reuşit să revină, poate din cauza asta a fost o victorie şi mai frumoasă,

---a spus Mutu

Aşteptam de multă vreme momentul ăsta, Mă bucur că a apărut. Destul de târziu, dar e ok. Important e că am făcut trei puncte şi am înregistrat o victorie mare în faţa Stelei. Eu am încredere în Andone, este un antrenor bun, cu CV, care ştie ce are de făcut. Îmi doresc ca şi suporterii echipei să aibe încredere în el. Sper să ajungem acolo unde ne dorim, în cupele europene,

---s-a arătat încrezător Ionuţ Negoiţă

Gabi Tamaş (foto: Sportpictures.eu) a greşit grav la golul marcat de Nemec. Jucătorul Stelei nu a uitat să le amintească dinamoviştilor unde sunt în clasament. 

Când pierdem, pierdem cu toţii. Nu a fost o seară bună a Stelei. Am primit 3 goluri, e totuşi puţin cam mult pentru un derby. Cred că nu trebuia să mă uit la portar şi să degajez mingea la golul lui Nemec. Nu mă îngrijorează jocul. Trecem printr-o pasă proastă, dar suntem pe primul loc, să nu uităm. Suntem trişti cu toţii, e ca şi cum am pierde campionatul. Trebuie să ne revenim repede. 

Suntem pe primul loc şi vom rămâne. Dar pe ce loc e Dinamo?...Că nu ştiu..Dinamo întâi să prindă play-off-ul. Ei să vorbească de titlu când vor fi pe podium!,

---le-a transmis Tamaş dinamoviştilor

 

Indianul Sanjeev Kumar (foto: gsp.ro) a fost în tribune la derby și a declarat la finalul meciului că a fost impresionat de galeria dinamovistă. 

Luăm în considerare o investiție la Dinamo, o să mai discutăm cu actuala conducere și suntem interesanți. Mi-au plăcut foarte mult suporterii, am venit cu mai mulți prieteni și de la alte cluburi europene.

Am vorbit cu Mutu. La Dinamo, el e ca acasă și îi place foarte mult la club și de asta suntem aici. Am discutat cu Negoiță și o să mai discutăm. Nu știm exact ce va fi, discutăm toate aspectele, dar când vom lua o decizie vom anunța. Vedem foarte mult potențial la Dinamo,

---a declarat omul de afaceri indian la finalul meciului

 

Foto: Andrei Luca / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi