Bayern, City şi Chelsea îl vor pe noul Makelele. Ce zic şefii lui Monaco

Monaco merge şnur în Franţa. Este pe primul loc, peste bogaţii de la PSG, şi toată lumea o vede capabilă să ducă la bun sfârşit lupta pentru titlu - al optulea din istoria clubului şi primul după o pauză de 17 ani!! De "explozia" echipei din acest sezon este responsabil şi antrenorul Leonardo Jardim, care a avut răbdare cu jucătorii săi. Din 2014 e portughezul la echipă, timp în care nu a reuşit să câştige niciun trofeu cu monegascii. În primul său mandat a fost foarte aproape de o surpriză, terminând pe locul 3, performanţă care a repetat-o şi anul trecut. 

Încet, încet, echipa portughezului a început să pună tot mai multe probleme adversarilor din Ligue 1, în acest sezon Monaco înregistrând doar 3 înfrângeri (cu Lyon, Toulouse şi Nice). Traseul ascendent al echipei se datorează însă şi şefilor echipei, care au reuşit să-i păstreze pe jucătorii de care a avut nevoie Jardim. Iar atunci când acesta şi-a manifestat interesul pentru un alt jucător, de la o altă echipă, patronul Dmitry Rybolovlev a scos imediat bani din cont. Aşa a ajuns la echipă, în 2015, şi Thomas Lemar (Foto:asmonaco.fr) un puşti venit de la micuţa Caen şi în care Leonardo Jardim a văzut un mare fotbalist.

Dovadă că antrenorul lui Monaco nu s-a înşelat stau ofertele care curg pe bandă rulantă în ultima vreme pe adresa clubului pentru mijlocaşul ajuns acum la 21 de ani şi care în acest sezon a marcat 8 goluri în 28 de partide jucate în toate competiţiile. 

Chelsea, Manchester City şi Bayern Munchen şi-au manifestat oficial interesul pentru noul star al lui Monaco, pentru care francezii au stabilit, la prima vedere, un preţ de 35 de milioane de euro. Cei mai hotărâţi se pare că sunt cei de la Chelsea, care mai vor alţi doi jucători de la Monaco în afara lui Lemar - fundaşul Djibril Sidibe şi mijlocaşul Tiemoue Bakayoko. Pe ultimul şi-l doreşte foarte mult şi Mourinho la Man United, portughezul văzând în Bakayoko varianta ideală în teren din sezonul viitor, lângă Antoine Griezmann, omul pe care cei de la Atletico Madrid vor să-l înlocuiască tocmai cu...Lemar.

Transferul lui Lemar depinde în primul rând de antrenorul Leonardo Jardim, pentru că la francezi nu e ca la noi...În campionatele civilizate, managerii echipelor sunt invitaţi la discuţii de către şefii clubului, iar abia într-un târziu se ia decizia dacă un jucător să fie vândut sau nu. Lucru de care Şumudică nu a avut parte la Girugiu, antrenorul campioanei României trezindu-se peste noapte fără cei mai buni jucători la echipă. Presa din Franţa scrie că Jardim şi-ar fi dat acordul pentru plecarea unor jucători, iar Lemar e unul dintre ei (pe listă se mai află şi fundaşul brazilian Fabinho). Singurii la care nu vrea să renunţe Jardim, cel puţin pentru moment, sunt atacantul Mbappe şi mijlocaşul Bernardo Silva. 

Lemar, comparat de presa din Franţa cu fostul mare internaţional francez Claude Makelele pentru stilul său şi pentru puterea de luptă de care dă dovadă în teren, este o super-afacere pentru Monaco - de la 4 milioane de euro (în 2015) el a ajuns să fie cotat acum la 20 de milioane de euro de către nemţii de la transfermarkt.de. Mijlocaşul de 21 de ani a luat la rând toate naţionalele de tineret ale Franţei până să ajungă să debuteze în echipa mare, pe 15 noiembrie 2016, în amicalul cu Coasta de Fildeş. Din vara lui 2015 şi până acum, Thomas Lemar a marcat 14 goluri în 62 de apariţii.

Tânărul mijlocaş (Foto:asmonaco.fr) a fost om de bază acum două etape, în victoria chinuită a lui Monaco pe terenul lui Montpellier (2-1) - trimis titular, Lemar a pasat decisiv la primul gol marcat de polonezul Kamil Glik. Victoria cu Montpellier, dar şi cea de sâmbăta trecută (5-0 cu Metz) au menţinut-o pe Monaco pe primul loc, la trei puncte în faţa rivalilor de la PSG. Astăzi, Monaco se bate în campionat cu Bastia, echipă care luptă sezonul ăsta pentru evitarea retrogradării. 

Bastia nu are nicio victorie în ultimele cinci etape şi este pe locul...în clasament. Speră să obţină măcar un egal cu echipa lui Jardim, care nu a mai pierdut în faţa celor de la Bastia din februarie 2015. Atunci, Monaco a pierdut cu 6-7 la penalty-uri în Cupa Ligii Franţei. 32 de partide s-au jucat până acum între cele două echipe - Bastia a câştigat 8, iar Monaco 17 meciuri. Alte 7 dispute s-au terminat la egalitate.

Echipa antrenată acum de Francois Ciccollini nu a mai câştigat pe propriul teren în faţa monegascilor din decembrie 1999 (1-0)!! În ultima deplasare (în decembrie 2015), Monaco s-a impus cu 2-1. Bastia nu are deloc amintiri plăcute din meciul tur al acestui sezon - jucătorii lui Leonardo Jardim au câştigat cu 5-0 meciul jucat în decembrie - Radamel Falcao (cu o "dublă"), Lottin, Carrillo şi mijlocaşul dorit de marile puteri ale Europei, Lemar, au marcat atunci.

Atât pe hârtie, cât şi pe teren, echipa antrenată de Leonardo Jardim (Foto:asmonaco.fr)  este favorită clară, dar să nu uităm că la Bastia se joacă la rupere! Trei meciuri au câştigat în acest sezon pe propriul teren cei de la Bastia, cu Metz (2-0), Guingamp (1-0) şi Toulouse (2-1). De partea cealaltă, Monaco a bifat 7 victorii în deplasare în acest sezon, cea mai clară fiind cu Metz: 7-0! E posibil ca jucătorii lui Leonardo Jardim să dea drumul la robinetul cu goluri şi pe terenul Bastiei...

Fă-ţi un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe meciul dintre Bastia şi Monaco!

Foto: asmonaco.fr

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi