1. Home »
  2. Stiri sportive »
  3. ”Bătrânul” Jupp vrea ”lupi” tineri la Bayern. Pe cine au pus ochii bavarezii

”Bătrânul” Jupp vrea ”lupi” tineri la Bayern. Pe cine au pus ochii bavarezii

Mirel Nicolaie
Mirel Nicolaie

2017-12-17 08:41:08

image ”Bătrânul” Jupp vrea ”lupi” tineri la Bayern. Pe cine au pus ochii bavarezii

Împrumutat de bavarezi la Swansea în august pentru 8,7 milioane de euro, Renato Sanches este chemat deja înapoi la Munchen. Este voința antrenorului Jupp Heynckess se pare, care le-a cerut șefilor echipei să-l ”repatrieze” pe mijlocașul de 20 de ani în perioada de transferuri din ianuarie. Britanicii nu prea vor, însă, să renunțe la el așa repede. 

Dar Bayern se pregătește să anuleze împrumutul cu Swansea, potrivit portughezilor de la Mais Futbol, care scriu că Renato Sanchez (foto: fcbayern.com) s-a luptat ceva prntru locul de titular la echipa pregătită de Paul Clement. Titular în meciul cu Chelsea, el și-a trecut în cont cea mai periculoasă fază de atac a oaspeților după o acțiune luată pe cont propriu, dar nesusținută de coechipierii săi. 

Renato Sanchez nu este singurul jucător tânăr interesant pentru Bayern Munchen în condițiil eîn care Arjen Robben și Franck Ribery nu mai alcătuiesc de ceva vreme ”perechea” de vis pe ”Allianz Arena”. Cu siguranță, nu este deloc ușor să găsești înlocuitori pentru asemenea jucători, dar campionii Germaniei sondează piața continuu.

Kingsley Coman (foto: fcbayern.com) a început bine sezonul, reușind să-și treacă în cont până acum trei goluri frumoase și cinci pase decisive în cele 791 de minute jucate de când la echipă a sosit Jupp Heynckes. Cu toate acestea, el este doar ”jumătate” din ce și-ar dori bătrânul Jupp. Coman este doar jumătate din răspuns. Este un alt motiv pentru care Bayern și-a stabilit câteva ținte pe piața transferurilor.

Potrivit jurnaliștilor nemți, trei sunt jucătorii pentru care bavarezii vor licita în ”fereastra” de transferuri din ianuarie. Să-i vedem și noi mai jos..

1. Florian Thauvin (francez, 24 ani, Olympique Marseille / foto: om.net)

Jucătorul lui OM este o perspectivă interesantă, dar puțin subevaluat. Cu 8 goluri și tot atâtea assist-uri până acum în campionat. Asta înseamnă că el contribuie la realizările echipei sale la fiecare 90 de minute de joc în Ligue 1. Și există toate motivele pentru ca în acest sezon (dacă mai rămâne la Marseille) să depășească performanța din campionatul precedent - când și-a trecut în cont 15 goluri și 9 pase decisive în 2.976 de minute.  

Thauvin are un dribling perfect și este o amenințare permanentă pentru defensivele adverse - calități pe care Heynckes le vrea de la fiecare jucător în parte. El a avut o evoluție extrem de ștearsă pe când juca la Newcastle, dar a ”explodat” pur și simplu odată cu reîntoarcerea acasă în acest an.

2. Malcom - (brazilian, 20 ani, Bordeaux / foto: girondins.com)

Malcom a avut un sezon extraordinar până acum - a marcat 7 goluri și a pasat de patru ori decisiv în cele 1349 jucate. Potrivit celor de la Mercato365, Bayern a trimis supervizeri la meciul cu Dijon pentru a-l urmări pe tânărul brazilian în acțiune. Și, după ultimele informații, aceștia au fost impresionați de ceea ce au văzut în partida pierdută cu 2-3 de Bordeaux și în care Malcom a marcat al doilea gol al oaspeților. 

Cu un dribling puternic și creativ, Malcom pare a fi fotbalistul perfect pentru a se alătura atacului lui Bayern. Ar putea fi primul brazilian care dă satisfacție pe ”Allianz Arena” după eșecurile cu Breno Borges și Douglas Costa.

3. Alessandro Albanese - (17 ani, belgian, TSG 1899 Hoffenheim U19 / foto: achtzehn99.de)

Se pare că Bayern și-a făcut un obicei în ultima vreme din a transfera jucători de la Hoffenheim. Dar, potrivit impresarului jucătorului (citat de cotidianul belgian La Capitale), noua minune a fotbalului belgian are oferte și de la RB Leipzig. Pe de altă parte, Albanese a fost jucătorul preferat al lui Domenico Tedesco. Este antrenorul pe care puștiul l-a avut la echipa de juniori a lui Hoffenheim, dar care din acest an a preluat-o pe Schalke. 

Cât îl privește pe Serge Gnabry (împrumutat de Bayern la Hoffenheim), acesta nu ar fi vrut să se alăture lui Bayern Munchen în momentul în care bavarezii au bătut palma cu Dortmund pentru el. Potrivit jurnaliștilor de la sport1.de, Gnabry nu vrea să se mai întoarcă la Munchen și intenționează să semneze definitiv cu actuala echipă. Informațiile au fost ulterior infirmate de către Karl-Heinz Rumenigge, care a spus că Gnabry va fi cu siguranță readus la Bayern vara viitoare.

Case de pariuri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Tudor Cosma
+99.44
Câștigate
45
Pierdute
21
2
Curry
+79.67
Câștigate
17
Pierdute
8
3
Baicu Marius
+52.1
Câștigate
6
Pierdute
3

ABONEAZĂ-TE PENTRU A PRIMI ȘTIRI DE LA PARIURIX