Barcelona face pressing la fundaşul lui Liverpool, Nathaniel Clyne

Barcelona îşi face lista de cumpărături pentru perioada de transferuri din ianuarie. Nathaniel Clyne, de la Liverpool, este dorit cu insistenţă de şefii Barcei, care au făcut deja o ofertă de 22 de milioane de euro. Glen Johnson, de la Stoke City, e o altă variantă pentru umplerea golului lăsat după plecarea lui Dani Alves la Juventus. 

Fundaşul lui Liverpool şi al naţionalei Angliei, Nathaniel Clyne este prima opţiune a catalanilor. Problema e că fundaşul în vârstă de 25 de ani mai are contract pînă în 2020 cu Liverpool, iar antrenorul Jurgen Klopp a anunţat recent că Clyne face parte din planurile sale de viitor. "Barcelona e un nume în Europa, la fel ca şi Liverpool, dar nu cred că e momentul pentru ca Nath să plece. Cel puţin eu unul nu îmi doresc", a spus Jurgen Klopp. 

Sergi Roberto și Aleix Vidal au fost jucătorii folosiţi până acum de Luiz Enrique pe postul pe care Dani Alves era "tătic", dar niciunul nu a dat rezultatele aşteptate. Antrenorul Barcei e dispus chiar să renunţe la Aleix Vidal, jucător adus în 2015 de la Sevilla pentru 17,8 milioane de euro. 

Format la Academia lui Crystal Palace, Nathaniel Clyne a fost cumpărat de Liverpool în vara anului trecut pentru 14 milioane de euro de la Southampton, fiind promovat imediat la naţională unde a jucat în 13 partide. În acest sezon a evoluat în 12 meciuri pentru Liverpool, care conduce în clasamentul din Premier League alături de Manchester City şi Arsenal, toate trei având 20 de puncte după 9 etape. 

 

Foto: football365.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi