Bakayoko, ca și jucătorul lui Chelsea. Ce star al englezilor pleacă la Real

Antonio Conte vrea să facă din Chelsea o nucă imposibil de spart în sezonul ce vine, iar presa din Anglia anunță că șefii grupării de pe ”Stamford Bridge” au accelerat negocierile cu Monaco pentru achiziționarea lui Tiemoue Bakayoko. The Mirror scrie că Abramovic le-a oferit 40 de milioane de euro francezilor pentru mijlocașul în vârstă de 22 de ani și că șefii campioanei Franței au acceptat deal-ul.

Pentru campioana Franței, Bakayoko (foto: asmonaco.com) reprezintă o mină de aur - monegascii l-au cumpărat în 2014 de la Rennes pentru mai puțin de 8 milioane de euro! Englezii susțin că Monaco a fost de acord cu suma avansată de Chelsea și că Bakayoko ar fi făcut deja vizita medicală la Londra în mare secret. Toată lumea se așteaptă acum ca internaționalul francez să fie prezentat oficial în câteva zile.

Bakayoko a jucat un rol esențial pentru Monaco în sezonul trecut, pe lângă câștigarea campionatului el punând umărul și la traseul excelent din Champions League, unde francezii au fost eliminați greu în semifinale de italienii de la Juventus. Prestațiile sale deosebite, etalate pe parcursul celor 51 de apariții în tricoul lui Monaco, i-au făcut pe greii din Europa să facă din tânărul mijlocaș francez o țintă principală. Și Mourinho s-a interesat foarte mult de jucătorul lui Monaco, dar se pare că oferta lui Abramovic a fost mult mai interesantă decât a șefilor lui United. 

Bakayoko (foto: asmonaco.com) este văzut de Antonio Conte partenerul ideal la mijlocul terenului pentru colegul său din naționala Franței, N'Golo Kante, evoluția celor doi fiind esențială în noul sistem, 3-4-3, gândit de antrenorul italian, care va renunța la Nemanja Matic. Mijlocașul sârb de 28 de ani va pleca la Man United, unde se va reîntâlni cu Mourinho - pe care l-a avut antrenor și la Chelsea. 

Pentru Conte, cea mai mare problemă va fi pierderea lui Thibaut Courtois. Presa din Spania scrie că președintele lui Real Madrid, Florentino Perez îi va face o ofertă de nerefuzat lui Abramovic pentru portarul belgian, fapt confirmat chiar de către agentul jucătorului, Christophe Henrotay. 

”Desigur, Thibaut (foto: chelseafc.com) prezintă interes pentru marile cluburi, inclusiv pentru câștigătoarea Ligii Campionilor. El este unul dintre jucătorii de care orice echipă are nevoie să câștige titluri. Mă întâlnesc în mod regulat cu cei de la Real Madrid, iar eu cred că acum a sosit timpul pentru Thibaut. Rolul meu este să-i țin în permanență la curent pe cei de la Real cu situația”, a declarat Henrotay. 

Real Madrid a căutat mereu să acopere postul de portar cu cei mai buni jucători. În 2015, imediat după plecarea lui Iker Casillas la Porto, madrilenii au încercat transferul lui De Gea. S-a ajuns atunci până la întocmirea documentelor, dar șefii lui Man United s-au sucit în ultimul moment și afacerea a căzut. Acum, Real nu vrea să-l mai rateze și pe Courtois. Galacticii îi oferă portarului belgian un salariu de 284 000 euro pe săptămână!...De aproape două ori mai mult decât primește acum pe ”Stamford Bridge”...

Imediat după ce afacerea se va perfecta, Courtois (foto: chelseafc.com) va deveni cel mai bine plătit portar din istoria fotbalului. Pe de altă parte, cheltuielile totale ale Realului cu portarul belgian pentru cinci ani de contract se vor ridica la peste 70 milioane de euro - fotbalistul belgian urmând să devină cel mai scump portar din lume. Real e atât de disperată să semneze cu Thibaut Courtois, încât îl oferă la schimb (în afara celor 70 milioane de euro) și pe Keylor Navas.  

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi