Aur pentru România la Europeanul de tenis de masă de la Budapesta!

În anul în care doar fetele de la spadă mai reuşiseră să "înţepe" aurul, la JO de la Rio, tenisul de masă românesc a scos din nou capul în lumea bună. România a făcut legea la Budapesta la Campionatul European şi a câştigat deja două medalii la dublu-mixt. Cea mai strălucitoare e de aur şi a fost câştigată de soţii Daniela Dodean şi Joao Monteiro, care s-au impus în finală în faţa perechii suedeze formată din Mattias Karlsson şi Matilda Ekholm. Daniela Dodean e specialistă în cucerirea medaliei de aur la Europene - a mai făcut-o în 2009 la Stuttgart şi în 2012 la Herning, şi tot în proba de dublu. 

Daniela Dodean și Joao Monteiro au stabilit şi un record la Europeanul de la Budapesta - au devenit primul cuplu căsătorit care câștigă un titlu de o asemenea importanţă în tenisul de masă mondial.

Am început această aventură cu Joao drept coechipier, iar între timp, când presiunea a crescut, s-a comportat ca soțul meu, iar sprijinul a fost de mare ajutor.

---Daniela Dodean

A fost important să continuăm să luptăm, pentru că am fost mai buni astăzi. Am meritat să câștigăm.

---Joao Monteiro

Finala a fost una încinsă. Perechea suedeză a condus cu 2-0 la seturi (11-5, 12-10), dar Dana Dodean și Joao Monteiro au crezut în şansa lor până la final şi au revenit incredibil, câştigând setul trei cu 11-5! Au luat apoi şi setul patru, tot la mare diferenţă (11-6), şi au împins meciul în decisiv, unde s-au impus cu 14-12 şi au devenit "stăpânii" probei în Europa. 

O căsătorie care valorează cât un aur. De la altar...pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Joao Monteiro şi soţia sa, românca Daniela Dodean, au translatat minunata relaţie din viaţa privată şi în plan sportiv reuşind să câştige titlul european la dublu mixt la Campionatele Europene de tenis de masă,

---scriu portughezii de la Record

A doua medalie câştigată de români la Budapesta a fost cucerită de Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu. Cei doi s-au ales cu "bronzul" după semifinala pierdută în faţa Danielei Dodean şi a soţului acesteia. 

România mai poate câştiga alte două medalie la competiţia din Ungaria. Tripla campioană europeană Elizabeta Samara își continuă lupta pentru aur şi a ajuns în optimile probei de simplu, unde o va întâlni pe germanca Sabine Winter. În aceeași fază a competiției s-a calificat şi Daniela Dodean, care o va înfrunta pe chinezoaica stabilită în Germania, Ying Han, cea care a câştigat argintul cu echipa noii sale ţări la Olimpiada de la Rio. Elizabeta Samara este campioana probei în exerciţiu, ea cucerind aurul anul trecut în Rusia, la Ekaterinburg.

 

Foto: record.xl.pt

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi