Au pus de un Blat(ter) în preliminariile CM 2010? FIFA se implică în anchetă

FIFA se implică personal în investigarea blaturilor - indiferent că e vorba de aranjamente la pariuri sau de ”premieri” din partea adversarilor. Astfel, o echipă special creată de președintele FIFA - Gianni Infantino a plecat în Sierra Leone pentru a rezolva un caz complicat. Primii care au dat răspunsuri în fața celor de la FIFA au fost cei din cadrul federației, în frunte cu președinta Isha Johansen. (foto: footballsierraleone.net)

Mai mulți oficiali, dar și jucători ai echipei naționale din Sierra Leone sunt acuzați că ar fi aranjat un meci din preliminariile Mondialului din 2010. În total, 11 oficiali și 4 jucători au fost suspendați în 2014 până la finalul procesului, care nici până acum nu s-a încheiat. Cu toți au pledat nevinovați în fața anchetatorilor. 

”Comisia FIFA a fost înființată special pentru a da o mână de ajutor în această investigație anevoioasă. La rândul nostru, am desemnat o persoană din cadrul federației care să participe la finalizarea acestei anchete”, a declarat șefa fotbalului din Sierra Leone. Cu toate acestea, Rodney Michael (foto: footballsierraleone.net / fost candidat la președinția Federației de Fotbal din Sierra Leone) pune la îndoială legalitatea comisiei înființată de FIFA pentru a lămuri lucrurile. 

”Sunt de acord cu principiul transparenței și responsabilității manifestate de către FIFA, dar eu știam până acum că problemele federațiilor nu intră în competența forului mondial. Cel puțin asta au declarat cei de acolo. Eu cerd că FIFA va trebui să justifice mai degrabă schimbarea bruscă a politicii sale, precum și înființarea acestui nou comitet, decât să se folosească de Comitetul de etică ales de către Comitetul Executiv al SLFA (nn - Federația de Fotbal din Sierra Leone). Poziția mea se bazează exclusiv pe principii și nu pe teamă, pentru că eu am dovezi adecvate pentru a-mi dovedi nevinovăția în fața oricărei comisii din lume!”, și-a manifestat indignarea Rodney Michael într-o declarație pentru BBC. 

Un alt oficial implicat în ancheată, dar care a dorit să rămână anonim, a susținut poziția lui Rodney Michael. "Implicarea FIFA reprezintă o contravenție totală și o încălcare a regulilor SLFA. Dar dacă acest lucru va ajuta la accelerarea procesului care a stagnat timp de peste trei ani, atunci o să fiu de acord cu asta. Am obosit și am pierdut o grămadă de timp ca urmare a acestei anchete în care voi dovedi că sunt nevinovat. Sper ca lucrurile să se miște repede, iar eu să fiu absolvit de orice acuzație. Nu am greșit cu nimic”, a declarat cel care a refuzat să-și decline identitatea. 

Unul dintre jucătorii acuzați este fostul portar Christian Caulker. Acesta se află în acest moment în SUA și s-a declarat mulțumit de ultimele evoluții ale anchetei."Salut această nouă anchetă. Am fost suspendați cu toții timp de trei ani fără nicio investigație și ne-a afectat serios cariera. Acum cei care au făcut asta ar trebui să răspundă pentru că ne-au pătat reputația, dacă se dovedește că am dreptate. Eu unul știu că sunt nevinovat”, a declarat și Caulker. (foto: facebook)

Declarațiile șefei fotbalului din Sierra Leone, Isha Johansen au venit cu o săptămână înainte ca mandatul acesteia să se încheie. Ea nu și-a exprimat intenția de a candida pentru un nou mandat. Oricum alegerile nu vor avea loc prea curând, pentru că FIFA a decis suspendarea Comitetului Executiv al SLFA până la finalizarea anchetei. 

Șefa fotbalului din Sierra Leone, Isha Johansen a fost arestată anul trecut în urma unei decizii a Comisiei Anti-Corupție. Președintele acesteia, Ardy Macauley a anunțat atunci declanșarea unei anchete fără precedent numită "Operațiunea Thunderbolt" - ”menită să distrugă și să aducă în fața justiției persoanele care se presupune că au fost implicate în acte de corupție”. A fost momentul în care fostul șef FIFA, Sepp Blatter a sărit în apărarea prietenei sale spunând că autoritățile ar fi trebuit să procedeze altfel, nu să o trateze pe Isha ca pe cea mai mare infractoare din lume...

Împreună cu  Isha Johansen (foto: footballsierraleone.net) au fost săltați în toamna trecută vicepreședintele federației, Brima Mazola Kamara, și secretarul general - Chris Kamara. Poliția a arestat-o pe șefa fotbalului din Sierra Leone direct de pe aeroport - aceasta se întorcea de la o competiție desfășurată în Coasta de Fildeș. Cu toții au fost acuzați de deturnare de fonduri și urmărirea propriilor interese din funcțiile ocupate. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi