Atletico scârţâie la debut, iar Simeone a primit o veste proastă de la staff-ul medical

Franţa s-a ţinut tare la debutul în Liga Naţiunilor şi campionii mondiali au scos un egal pe terenul Germaniei, echipă care după ruşinea din Rusia aleargă după reabilitare. În ultimii 30 de ani, niciuna dintre ultimele 6 câștigătoare de Cupă Mondială nu a reuşit să câștige primul meci după turneul final. Iar Franţa a remizat ultima oară în 1998, imediat după ce s-a încoronat campioană mondială - atunci a terminat 2-2 într-o partidă cu Austria.

Nemții au irosit cea mai mare ocazie a meciului jucat la Munchen. Ginter a reluat cu capul din câțiva metri, dar portarul Areola a salvat incredibil şi i-a salvat pe campionii mondiali, care au jucat cu cea mai bună formulă de echipă în frunte cu Mbappe, Pogba sau Griezmann (captură foto: youtube). Ultimul a anunţat că s-a decis în privinţa viitoarei echipe la care va juca. Astfel, starul lui Atletico Madrid a declarat că i-ar plăcea enorm să-şi încheie cariera peste Ocean - la echipa lui David Beckham, Inter Miami.

"Dacă Beckham mă vrea la clubul lui, mă duc. Vreau să-mi închei cariera în Statele Unite. Nu știu încă dacă o să fie la Miami sau Los Angeles. Sunt două orașe grozave. Apreciez foarte mult mentalitatea și cultura americană", a declarat Griezmann (foto: atleticodemadrid.com) într-un interviu pentru goal.com.

Atacantul francez, care joacă de patru ani la Atletico, a fost legat în acest an de un transfer la Manchester United dar a fost la un pas şi de Barcelona - grupare dispusă să achite imediat 100 milioane de euro în schimbul lui Griezmann. În cele din urmă, francezul i-a refuzat pe catalani şi a ales să semneze prelungirea contractului cu Atletico Madrid până în vara lui 2023. 

Deschide cont și pariază pe meciurile din Primera cu un bonus atractiv de bun venit!

Griezmann a cucerit Supercupa Spaniei, Supercupa Europei și Europa League cu Atletico Madrid, pentru care a marcat până acum 113 de goluri în 212 partide. În actualul sezon, francezul a fost titular în toate cele trei meciuri jucate de trupa lui Diego Simeone (foto: atleticodemadrid.com) în campionat şi a marcat un gol. Puţin totuşi pentru un jucător la el, iar asta se reflectă şi în clasamentul din Primera - unde Atletico e pe 10 după trei etape. 

La această casă de pariuri online, Griezmann are cota 15.00 să câştige titlul de golgheter în acest sezon, după Messi (1.50), Luis Suarez, Gareth Bale şi Karim Benzema - toţi cu o cotă de 8.50. Starul lui Atletico este, însă, printre favoriţi la cucerirea "Balonului de Aur", iar aici el are cota 9.00, în urma lui Cristiano Ronaldo (1.50) şi Luka Modric (3.00). 

Din păcate, Atletico Madrid a pierdut unul dintre cei mai buni jucători. Omul trimis acasă de la Mondial pentru că a refuzat să intre pe teren în finalul meciului cu Nigeria, Nikola Kalinic (foto: atleticodemadrid.com) s-a ales cu o entorsă urâtă la glezna dreaptă în timpul ultimului antrenament şi este posibil ca el să lipsească o bună perioadă de pe gazon. 

"Fotbalistul croat va urma un program strict, iar recuperarea lui va continua să fie evaluată", a anunţul gruparea de pe "Wanda Metropolitano". Nikola Kalinic a debutat în tricoul lui Atletico Madrid în înfrângerea din etapa trecută, 0-2 pe terenul lui Celta Vigo. Croatul a fost introdus pe teren în minutul 56 în locul lui Correa, dar nu a reuşit să-şi readucă echipa în meci. Clubul madrilen l-a transferat în această vară pe Kalinic de la AC Milan, într-o afacere care săa ridicat la 15 milioane de euro. 

Şi marii rivali de la Barcelona tremură...Deşi a spus că nu este adevărat, presa din Spania are informaţii că Arturo Vidal s-a accidentat la unul dintre antrenamentele naţionalei din Chile la genunchiul la care a fost operat în primăvara acestui an. Probleme medicale l-au ţinut o bună parte a sezonului pe banca lui Bayern. Acum, mijlocaşul de 31 de ani (foto: fcbarcelona.com) susţine că se simte perfect. 

"Am auzit multe lucruri și toate sunt minciuni. Nu este nimic în neregulă cu mine. Am părăsit antrenamentul înaintea celorlaţi din cauza oboselii acumulată pe drum, dar m-am dus în sala de forţă şi am folosit bicicleta. Am făcut totul la fel normal ca altădată. am avut o călătorie de 24 de ore şi nu este deloc uşor să te antrenezi după asta", a declarat în presa chiliană noul jucător al Barcelonei, care era anunţat titular în amicalul cu Japonia - anulat în urma cutremurului devastator din Hokkaido. 

"Este important ca toată lumea să știe că suntem în regulă, că nu ni s-a întâmplat nimic. Am tras însă o sperietură zdravănă. Cu toţii ne vom întoarce la treburile noastre, la cluburile de care aparţinem", a anunţat Vidal, care nu a fost până acum titular de la sosirea la Barcelona.

Vidal a intrat de pe bancă în meciurile cu Alaves şi Valladolid, dar şi în victoria incredibilă cu Huesca, 8-2! A fost partida în care Luis Suarez şi Leo Messi (foto: sportsnet.ca) au bifat câte o "dublă", starurile catalanilor anunţând un nou sezon excelent. Messi este favorit la cucerirea titlului de golgheter şi în acest sezon, iar aici argentinianul are cota 1.50. 

 

Pariază PRE-MECI sau LIVE pe Primera, sezonul 2018/2019!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi