Atenţie când jucaţi la pariuri pe Argentina în preliminarii: Messi a primit o suspendare grea!

Cu 19 goluri reuşite până acum în campionatul Spaniei, Cristiano Ronaldo este pe locul 3 în topul golgheterilor, după Messi şi Luis Suarez. Starul Barcei conduce în clasament cu 25 de reuşite, cu 10 mai puţine decât a reuşit marele său rival de la Real sezonul trecut, când a terminat pe locul doi, după Luis Suarez. În condiţiile în care în Primera mai sunt de jucat 10 etape, e foarte posibil ca Messi să depăşească cifra 35. 

Starul Barcelonei a primit o mare "frână" şi nu mai poate pune în pericol poarta adversă în preliminariile din America de Sud pentru Mondial. Pentru că l-a înjurat pe arbitru la meciul cu Chile, Comisia de Disciplină a FIFA i-a dat interdicţie 4 meciuri în preliminarii!! Aşa că, atenţie ce pariaţi de acum înainte pe Argentina la meciurile cu Uruguay, Venezuela şi Peru. În plus, Messi  va trebui să plătească şi o amendă de 10 000 de franci elveţieni. Fără el pe teren, Argentina a pierdut cu 0-2 meciul cu Bolivia.

Argentinianul, care stă mai bine decât rivalul său Ronaldo la numărul de trofee "Balonul de Aur", e pe locul doi în ceea ce priveşte încasările. Cu venituri de 87,5 milioane de euro în actualul sezon, starul Realului este "rege" în topul celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume, cu 11 milioane mai mult decât Messi (Foto: fcbarcelona.com) - aflat pe locul doi. Un alt jucător al Barcei, Neymar completează podiumul cu încasări de 55,5 milioane de euro.

După Ronaldo, Messi şi Neymar, topul celor mai bine plătiţi fotbalişti din lume, realizat de francezii de la France Football, este completat de Gareth Bale (Real Madrid / 41 milioane de euro) şi argentinianul Ezequiel Lavezzi (Hebei Fortune / 28,5 milioane de euro). Cifrele iau în considerare salariile brute, primele şi veniturile din publicitate realizate în actualul sezon.

"The Special One" Mourinho rămâne un antrenor...special şi când vine vorba de bani - cu 28 de milioane de euro în acest sezon, portughezul este pe locul 1 în topul celor mai bine plătiţi antrenori din lume, peste selecţionerul Chinei, italianul Marcelo Lippi (23,5 milioane de euro) şi fostul antrenor al lui PSG, Laurent Blanc (20 de milioane euro). În top 5 se mai află Carlo Ancelotti şi Pep Guardiola, cu încasări de 15,8 milioane euro, respectiv 14,5 milioane.

Ronaldo, omul record 

Cu ultimul gol reușit în amicalul cu Suedia (scor 2-3), Cristiano Ronaldo l-a egalat în topul all-time al celor mai buni marcatori din istoria fotbalului europeni pe Miroslav Klose. Starul Realului mai are nevoie acum de doar 14 goluri pentru a-l depăşi pe primul clasat în acest top, Ferenc Puşkaş - fostul atacant de legendă al Ungariei. Interesant e că Ronaldo (Foto: realmadrid.com) este singurul în activitate dintre primii 6 fotbalişti ai acestui clasament!

Cum arată "Top 10" al celor mai buni marcatori din istorie: 
  
 1. Ferenc Puşkaş (Ungaria)- 84 de goluri între 1945 şi 1956 
 2. Sandor Kocsis (Ungaria)- 75 goluri între 1948 şi 1956 
 3. Miroslav Klose (Germania)- 71 goluri între 2001 şi 2014 
 Cristiano Ronaldo (Portugalia)- 71 goluri începând cu 2003 
 5. Gerd Muller (Germania de Vest)- 68 goluri între 1966 şi 1974 
 5. Robbie Keane (Irlanda)- 68 goluri între 1998 şi 2016 
 7. Zlatan Ibrahimovic (Suedia)- 62 goluri începând cu 2001
 8. Imre Schlosser (Ungaria)- 59 goluri între 1906 şi 1927 
 8. David Villa (Spania)- 59 goluri între 2005 şi 2014 
 10. Jan Koller (Cehia)- 55 goluri între 1999 şi 2009 

Reghe, cel mai tare din parcare în Liga 1

Revenind la cele mai mari salarii din fotbal, să spunem că şi în Liga 1 se plăteşte foarte bine, pentru condiţiile din România. Cum era de aşteptat, Laurenţiu Reghecampf este cel mai bine plătit antrenor din România - tehnicianul Stelei primeşte lunar de la Gigi Becali 30 de mii de euro! 

Reghecampf (Foto: Sportpictures.eu) este urmat în acest top, conform celor de la ziare.com, de Marius Şumudică şi Cosmin Contra. "Regele" Hagi, managerul liderului Ligii 1, încasează lunar acelaşi salariu ca şi antrenorul lui FC Botoşani - Leo Grozavu! 5000 de euro -  atât a decis Hagi că merită ca antrenor la gruparea pe care o conduce. 95.500 de euro este suma totală a salariilor pe care le încaseaza lunar antrenorii din prima ligă de fotbal a României.

Topul salariilor antrenorilor din Liga 1: 

1. Laurenţiu Reghecampf (Steaua) - 30.000 euro/lună

2. Marius Şumudică (Astra) - 10.000 euro/lună

3. Cosmin Contra (Dinamo) - 10.000 euro/lună

4. Gigi Mulţescu (CSU Craiova) - 6.500 euro

5. Gică Hagi (Viitorul) - 5.000 euro

6. Cristi Pustai (Gaz Metan) - 5.000 euro

7. Leo Grozavu (FC Botoşani) - 5.000 euro

8. Vasile Miriuţă (CFR Cluj) - 4.000 euro

9. Eugen Neagoe (Poli Iaşi) - 4.000 euro

10. Florin Marin (fost antrenor FC Voluntari) - 4.000 euro

11. Dan Alexa (Concordia Chiajna) - 4.000 euro

12. Ionuţ Popa (ACS Poli Timişoara) - 3.000 euro

13. Ilie Stan (ASA Tg. Mureş) - 3.000 euro

14. Flavius Stoican (Pandurii) - 2.000 euro


Foto: realmadrid.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Înregistrează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi