ASA nu se mai poate! Sătul de probleme, Alexa a plecat de la Tg. Mureş: "E mai bine să plec acum"

ACS Poli Timişoara a câştigat cu 4-2 la Târgu Mureş şi e ca şi calificată în finala Cupei Ligii. În retur, timişorenii s-ar putea să nu mai aibă cu cine juca...Neplătiţi de luni bune, mai mulţi jucători de la ASA au anunţat că vor pleca de la echipă în această iarnă. Startul l-a dat, însă, antrenorul! Dan Alexa şi-a luat la revedere de la fanii echipei într-un mesaj pe site-ul clubului. 

În urma unei discuţii purtate cu reprezentanţii conducerii clubului am decis, pe cale amiabilă, încetarea înţelegerii avute. Ţin să le mulţumesc jucătorilor pentru atitudinea avută pe parcursul acestui campionat, chiar dacă ştim cu toţii că au fost momente grele. Au dat tot ce au putut. Ţin să le mulţumesc suporterilor pentru că au fost aproape de echipă, am simţit căldura şi suportul lor. Mi-am făcut prieteni care vor dăinui o viaţă. Am respect pentru tot ceea ce înseamnă ASA Târgu Mureş, a declarat Dan Alexa,

---potrivit site-ului oficial al echipei ASA Tg. Mureş

Dorit la Chiajna, Alexa a spus că regretă despărţirea de echipă şi că decizia de a pleca a fost luată din motive personale. 

Decizia mea vine din motive personale şi am considerat că este mai bine să se întâmple în acest moment. Sunt convins că acest club se va salva, cei care conduc destinele echipei vor reuşi acest lucru. Atâta timp cât există motivaţie, ASA Târgu Mureş are o şansă importantă. Plec cu regret, pentru că m-am legat sufleteşte de Târgu Mureş şi cine ştie, în viaţa asta, dacă ar fi să mă întorc, o să o fac cu mare drag. La final, numai de bine pentru tot ce înseamnă ASA, Târgu Mureş şi suporteri. Le mulţumesc tuturor!,

---a încheiat Alexa

Dan Alexa a preluat-o pe ASA Târgu Mureş în vara acestui an. Sub comanda lui, ASA (care a pornit cu o penalizare de şase puncte) a bifat cinci victorii în noul sezon: acasă cu Pandurii, FC Botoşani şi Dinamo şi în deplasare cu Timişoara şi Chiajna. Cu 13 înfrângeri şi trei egaluri, mureşenii ocupă penultimul loc în clasamentul Ligii 1.

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi