Arthur Melo, noul ”extraterestru” al Barcei. Cât plătesc catalanii

Mundo Deportivo scrie că mijlocașul lui Gremio, Arthur Melo a fost de acord cu termenii unei înțelegeri cu Barcelona. Cel mai bine cotat mijlocaș brazilian în vârstă de 21 de ani a atras atenția tuturor cu performanțele sale impresionante din ultima vreme. Odată cu acceptarea termenilor personali din contract, e de așteptat ca mutarea să se oficializeze de la o zi la alta.

Barcelona se pregătește să se așeze acum al masa negocierilor cu șefii lui Gremio, care au anunțat că Melo este disponibil doar în schimbul achitării clauzei în valoare de 45 milioane de euro. Catalanii au oferit 25 milioane de euro și au fost de acord ca jucătorul să mai rămână la Gremio încă un sezon. Lucru acceptat, se pare, de brazilieni.

Un jucător versatil, capabil să joace atât ca mijlocaș defensiv și central, Arthur Melo este considerat de Ernesto Valverde o ”piesă cheie” la mijlocul terenului. Unul dintre cele mai bune ”produse” din ultima vreme ale grupării braziliene, Melo (foto: facebook) a bifat 40 de apariții în acest sezon pentru Gremio și a devenit unul dintre cei mai buni jucători ai campionatului. 

Arthur s-a descurcat atât de bine în acest sezon, încât a fost lăudat public chiar de către selecționerul Braziliei. ”L-am văzut într-un meci cu o presiune extraordinară (nn - Gremio - Botafogo), iar acest copil a jucat atât de natural..Nu pot închide ușa naționalei unui jucător care este atât de important pentru echipa sa de club, în pofida vârstei sale”, a spus Tite. 

Melo va fi al treilea jucător transferat de Barcelona în această ”fereastră” de transferuri, după Phillippe Coutinho și noul puști minune din fotbalul columbian, Yerry Mina (foto: fcbarcelona.com). El a privit de pe banca de rezerve ultimul meci al Barcei, victoria cu 2-0 în returul cu Espanyol din sferturile Cupei Spaniei.

Messi și Luis Suarez au marcat pentru victoria catalanilor, care la finalul meciului n-au uitat să-i pună la punct pe marii rivali din oraș. Iar Sergio Busquets a fost cel mai vehement: ”Am fost mai buni pe parcursul dublei, chiar dacă am pierdut primul meci cu 1-0. A fost un meci nebun atunci, iar la final ei s-au bucurat ca și când s-ar fi calficat în finala unei mari competiții. Dar uyn meci durează 180 de minute și i-am pus trimis la locul lor!”, a spus Busquets. Barca s-a calificat de fiecare dată în semifinalele Cupei Spaniei din 2011 încoace, reușind în această perioadă să câștige de patru ori trofeul. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi