Voluntari - Dinamo 1-2. Rotariu: "Am păstrat goluri pentru Steaua"

După Chiajna, cei de la Voluntari au fost şi ei aproape de un rezultat mare în campionat, în meciul cu Dinamo. 87 de minute s-au chinuit jucătorii lui Andone să-i bată pe cei de la Voluntari. Dorin Rotariu a adus fericirea pentru oaspeţi din pasa lui Hanca. Gnohere a deschis scorul în minutul 64 din penalty, iar Bălan a egalat după 13 minute. 

Fostul coleg al lui Mutu de la Cesena, Ceccarelli a făcut prima victimă. Italianul a căzut peste piciorul lui Deac la un duel corp la corp în minutul 88. Jucătorul gazdelor s-a accidentat grav şi nu a mai putut continua meciul. 

A fost o partidă echilibrată. Cred că am câştigat pe merit. Am făcut o primă repriză proastă, a trebuit să schimb ceva la pauză. Am schimbat sistemul de joc, pentru că aveam o posesie slabă. Repriza a doua a fost bună. Am avut şi viteză de joc, şi ocazii. Accidentarea lui Oliva ne-a încurcat planurile. Aveam alte planuri cu Filip, voiam să-l folosesc la mijloc.

---Ioan Andone

Am comis două greşeli care ne-au costat foarte mult, la penalty şi la golul din corner. Sunt mulţumit de jocul echipei, veneam după o perioadă foarte bună. Ne dorim foarte mult să ajungem în play-off, dar avem nevoie şi de un culoar favorabil.

---Florin Marin

A fost ultima repetiţie a celor de la Dinamo înaintea derby-ului de săptămâna viitoare cu Steaua. 

Ne dorim să jucăm cât mai bine, la asta ne gândim cu toții. Sper să fim pregătiți pentru miercuri. E un meci special, e derby! Sperăm să facem o partidă bună și să câștigăm. Indiferent prin ce metode, avem nevoie de victorie cu Steaua. Am păstrat goluri și pentru meciul de miercuri!

---Dorin Rotariu 

Avem forţa să câştigăm cu Steaua, eu aşa zic. Este un meci de şase puncte, pentru că trebuie să ne apropiem de ei. Întâlnim Steaua într-o perioadă foarte bună, după un meci bun făcut în Europa. Ne vom pregăti să câştigăm. Avem tot lotul la dispoziţie, ne pregătim de bătaie!

---Ioan Andone

 

Echipele de start: 

FC Voluntari: Balauru – Filipov, Balaur, Hrvoje, Acsinte – Căpățână, C. Lazăr, L. Marinescu – Fl. Cernat – Ad. Bălan, Ivanovici. Rezerve: Bornescu – Maftei, Al. Coman, A. Lungu, Novac, Popadiuc, G. Deac.

Dinamo: Brănescu – Ceccarelli, Nedelcearu, Maric, M. Oliva – D. Nistor, Busuladzic, Palic – Hanca, Gnohere, D. Rotariu. Rezerve: Cobrea – M. Popescu, St. Filip, Nemec, Mahlangu, Dudea, Romera Navarro.

 

Într-o altă partidă, Gaz Metan Mediaş a câştigat cu 3-1 meciul cu Chiajna. Axente (59, 72) şi Llullaku (67) au înscris pentru gazde, iar Ciobanu (27) a reuşit golul oaspeţilor. Gaz Metan Mediaş e acum pe podium, la egalitate de puncte cu CSU Craiova şi Viitorul (locul 4), toate cu 30 de puncte. Steaua e lider cu 33 de puncte, dar are un meci mai puţin.

Pe podium am mai fost, dar acum mă bucur că suntem pe locul doi. Cred că merităm să jucăm şi noi în play-off. Până acum se vorbea doar de Pandurii, de Dinamo în play-off. Dar, uite, aşa fără să fim mediatizaţi ne facem treaba şi sper să ajungem cât mai sus. Oricum, noi avem salarii de primit. Suntem o echipă liniştită, frumoasă, cu băieţi înţelegători, dar toată lumea spune că suntem cu salariile la zi. Nici vorbă de aşa ceva.

---Cristi Pustai

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi