Anton Vinokurov e marele câștigător al Unibet Open București 2018. Comportare excelentă a românilor, la masa finală

Anton Vinokurov, originar din Sankt Petersburg, este marele câștigător al Unibet Open București 2018. Rusul a dominat de la un cap la altul masa finală și și-a adjudecat marele premiu, de €103.060. Următoarele patru locuri au fost ocupate de jucători români.

JOACĂ ACUM LA CEA MAI BUNĂ CAMERĂ DE POKER DIN LUME!

A treia ediție din România a circuitului Unibet Open a oprit supremația românilor. Ultimii doi învingători fuseseră din țara noastră, Traian Bostan fiind cel care în 2017 câștiga Main Eventul care s-a bucurat de cea mai mare prezență din istoria francizei, 603 jucători. Recordul nu a căzut în 2018, dar premiile au fost similare, în condițiile în care am avut parte de 592 de înregistrări la evenimentul central.

Cel mai puternic s-a dovedit a fi rusul Anton Vinokurov, care, în momentul în care are fise, reușește să pună o presiune fantastică pe oponenți. Pe lângă calitățile avute, acesta a avut noroc de cărți, dar și de faptul că, odată începută masa finală, mulți dintre jucători s-au gândit la pay-jumpuri și i-au permis să fure mai multe poturi. "Când am mai rămas 5, știam că voi câștiga", a spus, fără falsă modestie, campionul Unibet Open București 2018. Intrat din postura de chip leader în ultima zi, Anton nu a cedat nicio clipă șefia, fiind responsabil pentru 8 din cele 16 eliminări de duminică.

4 români la masa finală

În ultima zi de concurs s-a intrat cu 17 jucători încă în joc, dintre care 5 români. Lucian Bera a ratat de puțin masa finală, dar ceilalți reprezentanți ai noștri s-au descurcat admirabil.

Nu doar că au prins masa finală, dar s-au clasat pe pozițiile 2, 3, 4 și 5. Primul dintre ei care a părăsit competiția a fost Adrian Ionescu, un grinder cunoscut. Cu A-9 offsuited acesta a împins din hijack, însă Vinokurov a avut ași, în small blind. Boardul nu a adus nimic pentru reprezentantul nostru, care s-a ales cu un premiu de peste 25.000 de euro. Florin Elisei părea la începutul zilei cea mai bună carte a României pentru victoria finală, judecând după stack și experiență. Într-o dispută blind vs blind, el a încercat să fure potul cu 9-3 suited, dar a dat în big peste Anton, care iar a avut o pereche: 10-10. 

Carmen Zainescu, singura femeie de la masa finală, a jucat în stilu-i caracteristic, foarte tight și îngrijit. Campioana de la side-eventul #QUEENRULES a terminat pe ultima treaptă a podiumului, după ce a fost eliminată de Cosmin Câmpeanu, într-un all-in pre-flop de A-4 vs A-J. Cărțile comune nu au ajutat-o pe Carmen, care a demonstrat totuși că locul 6 de la Eureka 2016 nu a fost întâmplător.

Heads-up unidirecționat

S-a ajuns astfel la heads-up, iar rusul pleca mare favorit, având un avantaj de 4 la 1 la fise. Acesta s-a mărit la 7 la 1 în scurt timp. Chiar dacă Cosmin Câmpeanu a apucat să se dubleze, turneul s-a încheiat după aproximativ 30 de minute de joc unu vs unu.

Pe un flop 8-8-4, Vinokurov a prins trips, deținând J-8. A făcut slow play până pe river, unde românul a prins o pereche de dame. Deși check-raise-ul all-in de pe river al adversarului cu siguranță nu i-a convenit reprezentantului nostru, acesta ar fi rămas cu prea puține fise în față. A sperat că adversarul bluffează și a plătit, pentru a constata că Anton mascase o mână extrem de puternică, de pe flop.

Chiar și așa, Cosmin Câmpeanu nu are motive să fie dezamăgit. El a reușit a noua masă finală a carierei (din doar 15 cashuri), îmbunătățindu-și performanța de la ediția din 2016 Unibet Open, unde ocupase locul 4. De data aceasta, el a încasat cel mai mare premiu al carierei, 64.050€.

În ceea ce îl privește pe marele învingător, Anton Vinokurov a ajuns întâmplător la competiția din capitala României. Se definește ca fiind "jucător profesionist de poker, pentru că alt job nu am" și ne-a împărtășit la final primele impresii.

"Un prieten s-a calificat aici și a venit cu ideea să merg și eu. A fost o experiență deosebită, mi-a plăcut foarte mult, mai ales că am putut să îmi etalez jocul foarte agresiv. Aceasta e filosofia mea în poker și am aplicat-o. Trebuie să îi mulțumesc prietenului meu, el a părăsit competiția devreme și nici nu a putut să stea la masa finală, pentru că a avut avion duminică dimineață", a spus Vinokurov într-un interviu realizat de PokerFest, pentru ca apoi să adauge că Bucureștiul îi va rămâne mereu în suflet, deși nu a apucat să îl viziteze: "În seara asta o să ies puțin. Vreau să văd Casa Poporului, am înțeles că e a doua cea mai mare clădire din lume, după Pentagon. Nu am apucat să vizitez încă nimic, am stat doar în hotel. Când nu am fost la masa de joc, am preferat să mă relaxez în cameră. Acum vreau să văd orașul, care cu siguranță o să îmi placă. Doar e locul unde am câștigat primul meu turneu de poker de asemenea anvergură. Organizarea a fost ireproșabilă, nu mă așteptam ca totul să decurgă perfect, mai ales că avusesem o experiență neplăcută la Riga. Abia aștept să mă întorc la alte competiții, aici, în România".

CLASAMENT FINAL

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi