Anglia e în sferturi la Mondial, dar a tremurat zdravăn în fața Columbiei! (VIDEO)

Englezii au jucat cu frâna trasă finala grupei cu Belgia pentru a termina pe doi - a fost ecuația avută în vedere de britanici pentru a evita Brazilia, Franța sau Uruguayul în fazele superioare ale competiției. Dar Anglia nu s-a gândit nicio clipă la cât de greu le va fi contra Columbiei. Iar jucătorii lui Southgate și-au dat seama de asta încă din primele minute ale bătăliei din optimi (foto: fifa.com)

Vezi AICI un montaj cu cele mai importante faze din meciul Columbia vs Anglia. 

Cu toate starurile pe teren din primul minut, Anglia s-a apropiat periculos doar de două ori de poarta lui Ospina - în minutul 16, când Kane a trimis puțin peste după centrarea lui Tripper, și apoi la o fază în care același Trippier a trimis pe lângă din lovitură liberă. De partea cealaltă, columbienii au trimis primul șut pe poarta englezilor în minutul 45. 

După pauză, jucătorii lui Southgate și-au continuat atacurile la poarta Columbiei. Ashley Young a fost la câțiva milimetri ca să trimită o minge spre poarta sud-americanilor, după care Harry Kane a scos un penalty după un duel cu Sanchez. Iar centralul american Mark Geiger i-a dat și galben jucătorului columbian. Tot Kane (foto: fifa.com) a transformat și atacantul lui Tottenham și-a betonat poziția de lider în topul golgheterilor - cu 6 reușite. 

Columbienii au alergat după egalare după primirea golului. Iar jucătorii lui Jose Pekerman au fost foarte aproape în minutul 81 - scăpat spre poarta lui Pickford, Cuadrado a tras ca la rugby dintr-o poziție ideală și toată banca sud-americanilor s-a luat cu mâinile de cap..

Apoi Uribe a făcut faza golului care a trimis meciul la prelungiri - a scos un corner după un șut frumos, iar la faza imediat următoare Yerry Mina (foto: fifa.com) a declanșat nebunia pe stadionul Otkritie din Moscova! 

În prelungiri, columbienii s-au ținut tare și i-au presat pe englezi. Iar la una dintre aceste faze, Radamel Falcao a fost aproape de gol. Englezii au avut și ei șansa lor prin Vardy, la o fază la care fundașii adverși s-au dublat perfect. Rose putea aduce fericirea pe banca Angliei în minutul 113, dar mingea trimisă de el a trecut pe lângă poartă și câștigătoarea s-a stabilit la penalty-uri. 

Englezii au transformat impecabil și au mers în sferturi pentru prima dată de la ediția din 2006. Atunci Anglia a fost eliminată de Portugalia după un meci terminat tot cu penalty-uri. De partea cealaltă, Columbia a bifat a doua eliminare în optimi la un Mondial, după ediția din 1990. 

Lista executanților la penalty-uri: 

Falcao - 1-0 Columbia

Kane - 1-1 

Cuadrado - 2-1 Columbia

Rashford - 2-2

Muriel - 3-2 Columbia

Henderson - a ratat

Uribe - bară! 

Trippier - 3-3

Bacca - a ratat

Dier (foto: fifa.com) - 4-3 Anglia - englezii calificați!

 

Tabloul sferturilor de finală: 

1. Uruguay vs Franța (6 iulie, 17:00 - Nizhny Novgorod)

2. Brazilia vs Belgia (6 iulie, 21:00 - Kazan)

3. Suedia vs Anglia (7 iulie, 17:00 - Samara)

4. Rusia vs Croația (7 iulie, 21:00 - Soci)

 

Semifinale: 

5. Uruguay/Franța VS Brazilia/Belgia (10 iulie, 21:00 - St. Petersburg)

6. Rusia/Croația VS Suedia/Anglia (11 iulie, 21:00 - Moscova)

 

Finala ptr. locul 3: 

Învinsă meci 5 vs Învinsă meci 6 (14 iulie, 17:00 - St. Petersburg)

 

Finala: 

Învingătoare meci 5 vs Învingătoare meci 6 (15 iulie, 18:00 - Moscova)

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi