Allegri l-a ratat acum, dar îl ia în ianuarie. Ce jucător aduce Juve de la Chelsea

”Fereastra” de transferuri s-a închis, dar asta nu înseamnă că zvonurile despre mutarea unor jucători la alte echipe s-au încheiat. Potrivit ultimelor informații, Juventus vrea să-și întărească echipa în perioada de transferuri din ianuarie și a pus ochii pe un jucător de la Chelsea. 

Cumpărat în 2015 de la Barcelona pentru 26,5 milioane de euro, Pedro (foto: chelseafc.com) e dorit cu insistență de Max Allegri! Potrivit presei din Italia, Juve a pus deoparte încă de pe acum 23 milioane de euro pentru jucătorul cotat la 27,5 milioane de euro. Ajuns la 30 de ani, Pedro e și el dornic să-și relanseze cariera în Serie A înainte să se retragă. 86 de meciuri și 21 goluri a bifat acesta în tricoul lui Chelsea până acum. 

Crescut la celebra academie La Masia, Pedro a fost promovat în prima echipă a Barcelonei în 2008. A jucat n 321 de meciuri și a marcat 99 de goluri până să fie vândut în Premier League. El a ajuns în ultima clipă la Chelsea acum doi ani - la decizia jucătorului, impresarul a pus punct negocierilor (avansate) cu Manchester United.

Având în vedere vârsta lui Pedro, e puțin ciudată decizia lui Allegri. Dar jurnaliștii italieni scriu că antrenorul lui Juve îl consideră pe acesta cea mai bună variantă în momentul de față în spatele ”killerilor” Paulo Dybala și Gonzalo Higuain. Asta după ce lui Miralem Pjanic i-a fost atribuit un alt rol în echipă, puțin mai defensiv. 

Englezii au făcut topul celor mai frumoase faze și goluri reușite de Pedro în tricoul lui Chelsea: 

Juve - Chievo, în etapa 3-a din Serie A

Juventus a plecat ca din tun sezonul ăsta - după 4-2 în deplasare cu Genoa, campioana Italiei a bătut-o cu 3-0 acasă pe Cagliari. Acum, la rând este Chievo, echipă care nu a reușit să câștige în fața lui Juve în ultimele 10 partide. Recordul personal al lui Massimiliano Allegri (foto: sportpictures.eu) împotriva lui Chievo se ridică la 12 victorii, trei egaluri și două înfrângeri.

Din 28 de meciuri jucate împotriva lui Chievo, Juventus a câștigat 20 - 7 partide s-au terminat la egalitate, iar într-una au câștigat oaspeții. Alte date statistice:

- în ultimele 36 de jocuri din Serie A, Juventus a câștigat 106 puncte din cele 108 disponibile
- Juventus a înscris minim un gol în fiecare din ultimele 31 de meciuri. 
- campionii Italiei au cea mai bună rată de finalizare a acțiunilor (89%). Juve a câștigat 35 din ultimele 36 de partide jucate acasă
- luând în considerare jucătorii utilizați, Chievo are cea mai ”bătrână” echipă în acest sezon cu o vârstă medie de 31 de ani și 266 de zile. Juventus este pe doi în acest clasament, cu o medie de vârstă de 29 de ani și 246 de zile.
- Paulo Dybala a marcat primul său gol pe teren propriu împotriva lui Chievo, în 2015. Oaspeții au marcat de două ori în ultimele șase întâlniri cu Juve. 

Max Allegri nu-l va putea folosi pe Marko Pjaca (foto: juventus.com) și pe Claudio Marchisio - ambii accidentați. De partea cealaltă, antrenorul Rolando Maran va fi fără atacantul Riccardo Meggiorini , accidentat și el. 

Echipe probabile:

Juventus: Buffon - Lichtsteiner, Rugani, Chiellini, Alex Sandro - Khedira, Matuidi - Costa, Dybala, Mandzukic - Higuain.

Chievo: Sorrentino - Cacciatore, Gamberini, Dainelli, Gobbi - Hetemaj, Radovanovic, Castro, Birsa - Pucciarelli, Inglese.

Cum s-au terminat ultimele cinci întâlniri: 

8 aprilie 2017: Juve vs Chievo 2-0 
6 noiembrie 2016: Chievo vs Juve 1-2 
31 ianuarie 2016: Chievo vs Juve 0-4 
12 septembrie 2015: Juve vs Chievo 1-1
25 ianuarie 2015: Juve vs Chievo 2-0

Pariază și tu pe meciul din Serie A dintre Juventus și Chievo!  

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!