Alibec a reușit! A intrat într-un top cu Messi și Ronaldo!

Alibec a reușit, în sfârșit, să se apropie de marii fotbaliști ai lumii, intrând într-un top cu Messi și Ronaldo! Despre lacrimile lui, din timpul meciului FCSB – Beer Sheva (1-1), s-a scris mai mult decât despre meciul în sine.

Este mai puțin obișnuit să vedem un fotbalist plângând cu lacrimi de crocodil. Un episod notabil pentru România l-a avut în prim-plan pe Cosmin Contra, care nu s-a mai putut stăpâni după eșecul din barajul de calificare pentru CM 2002, în fața Sloveniei.

Fotbalul a mai produs lacrimi, și încă la cel mai înalt nivel. Iată un Top 5 al jucătorilor celebri care au cedat emoțiilor în văzul întregului stadion și al milioanelor de telespectatori:

5. Francesco Totti – în afara momentului retragerii, legenda lui AS Roma și a Italiei a plâns după înfrângerea „sqadrei azzura” în fața Franței, în finala Euro 2000.

4. Mario Balotelli – în ciuda imaginii de teribilist, Balotelli ia fotbalul în serios, așa că înfrângerea de la Euro 2012 în fața Spaniei (0-4) l-a dărâmat psihic. A mai plâns de câteva ori din cauza fanilor rasiști.

3. Lionel Messi – a izbucnit în lacrimi de mai multe ori în timp ce purta tricoul naționalei Argentinei. Prima dată, chiar de la debut, când a primit cartonașul roșu.

2. Cristiano Ronaldo – este o fire sensibilă, de aceea a plâns mai des: la Cupa Mondială, la Campionatul European, la ceremonia de acordare a Balonului de Aur...

1. John Terry – suferința după seminfinala de Liga Campionilor pierdută cu Chelsea împotriva lui Atletico Madrid (1-3) s-a văzut în lacrimile care au curs amestecându-se cu stropii de ploaie. A fost un moment cinematografic, care i-a emoționat până și pe adversarii care au venit să îl consoleze.

Și antrenorii plâng câteodată. Unul dintre cei mai buni manageri din istorie, Arsene Wenger, a fost surprins des în lacrimi, pe marginea terenului, din diferite motive: bucurie, tristețe, presiune. El poate fi un exemplu pentru Ionuț Popa sau pentru Dan Petrescu, care se plând tot timpul. Poate câteva lacrimi ar impresiona... factorii de decizie.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi