Alexis se umple de bani la United! Mourinho mai vrea un jucător de 70 mil euro!

PSG trage tare să recupereze banii plătiți pe Neymar. Potrivit ultimelor informații, șeicii au urcat prețul lui Goncalo Guedes la nu mai puțin de 70 milioane de euro! Cotat la 40 milioane de euro pe piața transferurilor, portughezul de 21 de ani (foto: psg.fr) este dorit cu insistență de Jose Mourinho la Manchester United.

Arsenal și Real Madrid mai sunt interesate de jucătorul împrumutat de PSG la Valencia. Spaniolii sunt și ei interesați pentru un transfer definitiv al lui Guedes, dar Valencia nu-și poate permite la acest moment să plătească o avere pe un singur jucător.

Între timp, Man United pregătește ultimele detalii pentru sosirea lui Alexis Sanchez - căruia șefii de pe ”Old Trafford” i-au promis un salariu anual de 21 de milioane de euro pe sezon. Asta înseamnă că atacantul chilian va câștiga peste 390 de mii de euro pe săptămână - record absolut pentru Premier League! 40 de milioane de euro este dispusă Man United să plătească pentru Alexis (foto: arsenal.com) lui Arsenal care, dacă nu-l vinde acum, îl va pierde gratis la vară. 

E o chestiune de ore până când Alexis va pleca de la Arsenal, iar asta a recunoscut chiar și Arsene Wenger - omul care a sperat până în ultima clipă că îl poate convinge pe starul chilian să mai rămână până la vară pe ”Emirates”. ”E foarte posibil ca Alexis să plece în următoarele 48 de ore”, a declarat Wenger. Inițial, atacantul era considerat ca și jucătorul lui Man City, dar ”cetățenii” se pare că nu vor să plătească mai mult de 23 de milioane de euro în această afacere. 

Man United este și varianta agreată mai mult de șefii lui Arsenal. Și asta pentru că Wenger și-a manifestat interesul pentru Henrikh Mkhitaryan. Iar United e dispusă să-l includă în afacere pe internaționalul armean, pentru a plăti mai puțin pentru transferul lui Alexis Sanchez. 

Mourinho a ratat deja o țintă în această ”fereastră” de iarnă - Manuel Akanji (foto: bvb.de), de la FC Basel. Fundașul de 22 de ani a semnat pe patru ani și jumătate cu Borussia Dortmund într-o afacere în valoare de aproximativ 22 milioane de euro. 

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!