Ajuns la 38 de ani, Drogba nu vrea să fie rezervă. A refuzat să joace în ultima etapă din MLS

Pentru al doilea an la rând, echipa lui Didier Drogba - Montreal Impact a prins play-off-ul din Major League Soccer (MLS). La egalul, 2-2 cu FC Toronto, Drogba a fost spectator. Când a aflat că va fi rezervă, fostul star al lui Chelsea a refuzat să joace şi i-a cerut antrenorului echipei să nu fie inclus nici în lotul de 18 jucători! Diplomaţi, şefii echipei au anunţat că vedeta lor are probleme...cu spatele şi din cauza asta nu e pe bancă. Antrenorul Mauro Biello i-a trădat însă după meci şi a declarat că Drogba nu a acceptat statutul de rezervă. 

Didier nu a fost inclus în primul "11". Am vorbit cu el şi i-am spus asta, dar nici nu a vrut să audă şi mi-a spus că în aceste condiţii nu vrea să joace. Mi-a spus că el nu a venit la această echipă să stea pe bancă. Nu are nicio problemă medicală, dar pur şi simplu nu a vrut să joace. Cred că cei din conducerea echipei ar trebui să ia o măsură împotriva lui,

---a spus antrenorul Mauro Biello (foto: montrealgazette.com)

Conduşi cu 1-0 şi 2-1, colegii lui Drogba s-au salvat în ultimele 4 minute cu reuşita lui Ricketts. A fost golul care i-a trimis pe cei de la Montreal Impact în play-off-ul MLS. Echipa lui Drogba a strâns 45 de puncte şi e pe locul 5, la 9 puncte în spatele liderului Conferinţei de Est - New York Red Bulls. 

După meci, Didier Drogba i-a felicitat pe colegii de echipă pe contul său de socializare: "Felicitări Impact Montreal pentru a doua calificare, istorică, în play-off!", a postat pe twitter fostul star al lui Chelsea, care îşi face de cap peste Ocean. Acum două săptămâni, la finalul unui meci a urcat în tribune să-l bată pe un suporter al adversarilor. "M-a insultat de nenumărate ori şi a întrecut orice limită, dar nu s-a întâmplat nimic", a spus ivorianul, care a fost oprit cu greu de doi coechipieri să nu-i dea o lecţie scandalagiului. Acum, Drogba aşteaptă decizia şefilor din MLS pentru gestul său. 

 

Foto: goal.com

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi