Aici găsești motivele pentru care pierzi bani la pariuri sportive!

Există pe internet nenumărate articole pentru pariorii începători unde poți să vezi care sunt principalele reguli pe care trebuie să le respecți atunci când te apuci de pariat. Ele nu sunt chiar atât de complexe sau greu de respectat, dar chiar și așa foarte mulți pariori le ignoră complet, de multe ori în cunoștință de cauză. Așa că hai să privim lucrurile un pic invers, poate așa va avea un efect mai mare :)

Trăiește pariurile la intensitate maximă, pariază LIVE chiar acum
 

1. Pariază mai mult decât îți permiți să pierzi!

Contul tău bancar este prea plin? Ai portofelul prea gros, te incomodează în buzunar și nu știi cum să rezolvi problema? Ai prea multe proprietăți care pur și simplu îți dau dureri de cap și nu știi cum să scapi de ele? Atunci soluția este foarte simplă! Ia toți banii pe care îi ai și pariază-i! Dacă lucruri nesemnificative precum un job, un cămin călduros în care să te odihnești și stomacul plin în fiecare seară îți distrag atenția de la ce este cu adevărat important în viață, și anume pariurile sportive, atunci acest sfat îți rezolvă toate problemele! Ai văzut ce bine o duc echipele de fotbal insolvente, de ce n-ai fi și tu ca ele? Fără bani, fără griji!
 

2. Pariază mereu sume diferite

Dar chiar și mai bine, dublează miza după fiecare pariu. Dacă pierzi, atunci din următorul pariu poți recupera suma pierdută anterior și poți face și profit. Iar dacă totuși câștigi, ce rost are să oprești o serie câștigătoare? Pariază și mai mult! Vezi ce simplu este? La ce îți mai trebuie strategii de pariuri sportive? Oricum în cel mai rău caz vei pierde tot ce ai, mai mult decât atât n-are ce să se întâmple.
 

3. Mergi mereu după instinct

Doar tocilarii gândesc logic și se folosesc de argumente solide pentru a paria. Dar dacă ești “boss” cu adevărat, mergi după instinct și pariază pe ce-ți vine. Părerea mea este să pariezi sume cât mai mari de bani și pe cote cât mai fanteziste. Dacă tot ai fost înzestrat cu calități divine și poți vedea în viitor utilizându-te doar de instinct, n-ar fi păcat să nu câștigi maximul posibil? Altfel cum îți vei cumpăra acel ”bemveu” pe care îl doreai dintotdeauna?


4. Plasează pariuri pe cote cât mai mari, iar atunci când câștigi pariază tot ce ai acumulat

Cu cât este cota mai mare, cu atât și câștigul potențial este mai mare, așa că ce rost are să te complici cu cote mici? Îți recomand să plasezi și pariuri multiple cât mai des posibil, ca să beneficiezi de cote chiar mai mari. Iar atunci când câștigi, joacă “all-in” pentru a câștiga și mai mult. Nu uita, tu ești special. Chestii precum ghinion, pierderea tuturor banilor, vânzarea casei și a mașinii și alte chestii de acest gen se întâmplă doar la alte persoane, n-au cum să ți se înâmple ție. Doar ești “boss”, ai uitat?
 

5. Niciodată să nu pariezi când ești treaz

Sunt convins că Celentano din Las Fierbinți ar fi complet de acord cu acest sfat. Dacă nu ești beat, cum te poți folosi de fantezia și inspirația dată de câteva pahare de tărie? Nu mai vorbesc de faptul că treaz ai avea nevoie de raționament și argumente logice pentru a plasa un pariu, ceea ce este destul de plictisitor. Cu cât îți este mai greu să vezi monitorul și să nimerești tastatura, cu atât ești mai aproape să atingi Nirvana, acolo unde răsar toate ideile mărețe ce duc la pariuri câștigătoare.

TOP5 CASE DE PARIURI ONLINE RECOMANDATE DE PARIURIX.COM!


6. Cumpără “ponturi sigure”

Sfaturile gratuite n-au cum sa fie bune; tot ce este bun costă. Noroc că există atâția ”fraieri” pe Facebook care au ponturi sigure și nu știu ce să facă cu ele. Auzi, să aibă ei pont sigur pauză / final de cotă 20 și să nu parieze singuri pe el sume fabuloase de bani (ca nah, e sigur), și să prefere în schimb să-l vândă pe 50 de lei ?! Fraieri ce să mai … noroc că ești tu mai deștept și-i cumperi pontul, îl pariezi, și te îmbogățești tu dacă el n-a fost capabil s-o facă. Sau poate au și ei bani, dar vând pontul să facă un bine (este adevărat, putea să-l dea pe gratis, dar ce mai sunt acum 50 RON). Astfel de oameni nu te vor minți niciodată. La urma urmei dacă sunt dispuși să-ți vândă ție o modalitate sigură de făcut bani pe o sumă derizorie, atunci este clar că ai de a face cu oameni foarte de treabă și cinstiți care se gândesc doar la binele tău.


7. Cui îi trebuie cărți? Dă-o încolo de documentare, este pentru tocilari

Dacă te documentezi și știi exact pe ce pariezi și cunoști motivele pentru care o faci, nu prea mai este deloc amuzant. Orice ai face, stai departe de cărți și de alte modalități de documentare! Ești perfect așa cum ești și n-ai nevoie de nici o schimbare. Dacă reușești să te descurci în viață fără a deschide o carte, fără a accesa un site cu tutoriale sau, Doamne ferește, fără a fi nevoit să intri într-o bibliotecă adevărată, atunci înseamnă că ești cineva! La urma urmei chestii de genul acesta sunt pentru tocilari, așa că niciodată să nu discuți cu prietenii chestii plictisitoare precum strategii de pariuri sportive. Oricum, tu n-ai nevoie să faci schimb de idei cu nimeni, tu oricum deja știi tot. Ce ai mai putea învăța de la altcineva?


8. Obiectivul pariurilor sportive este acela de a-i impresiona pe cei din jur cu sumele de bani pe care le câștigi

Până la urmă obiectivul pariurilor sportive nici nu este acela de a câștiga bani sau de a învăța lucruri noi, ci de a-ți impresiona prietenii și pe fata care îți place. Ai văzut că fetele sunt impresionate de cei cu bani mulți. Poate că tu nu ești într-o astfel de situație, dar dacă te duci cu fata visurilor tale la agenția de pe colț și pariezi sume enorme de bani (ideal cam tot ce ai pe acasă), ai să dai cu siguranță senzația că ești cineva. Într-o astfel de situație, nu doar fata te va plăcea, ci și casa de pariuri. De exemplu în cazinouri primești băutură gratuită și chiar acces la mâncarea de la bufet dacă pierzi suficient. Poate special pentru tine vor veni și casele de pariuri cu o astfel de ofertă, măcar să ai unde s-o scoți în oraș pe fata visurilor tale după ce rămâi fără bani.


9. Câștigând și pierzând la pariuri sportive este ceva ce te reprezintă pe tine ca persoană

Modul în care te îmbraci, în care gândești, în care trăiești; toate sunt lucruri importante care te definesc ca persoană, dar parcă nu sunt la fel de importante precum rezultatele la pariuri. Parcă ele ar trebui să fie acele puncte de reper care te definesc în viață. Dacă tu reușești să câștigi constant, atunci ești cineva. În caz contrar, nu trebuie să te dai bătut, ci să continui! Numai lașii renunță, bărbații adevărați merg până la capăt: totul sau nimic!


10. Bazează-te pe superstiție

Niciodată să nu plasezi un pariu fără a consulta horoscopul celor implicați în meci: jucători, antrenor, arbitru. Nici n-are rost să-ți bați capul cu chestii insemnificative precum cote și alte amănunte. Ai putea chiar să cauți pe Google informații despre "gematria" . Dacă ajungi să aplici acest sistem antic și mistic de numerologie, atunci cu siguranță vei avea parte de rezultate pe măsură, adică de-a dreptul "magice". În cazul în care devii chiar disperat, poți încerca ceva mai drastic precum Voodoo sau ai putea contacta una din celebrele vrăjitoare de la noi din țară. Sunt convins că abia așteaptă să te ajute, contra cost bineînțeles.

Acest articol ar trebui tratat ca un pamflet și nimic mai mult. Dacă totuși ți-am atras atenția și chiar vrei să ai succes în domeniul pariurilor sportive, atunci ai putea încerca să faci pe dos tot ce am spus mai sus, sau să accesezi link-urile de mai jos pentru a citi câteva articole mai serioase.

Pariuri pe telefon, cote mari, ofertă bogată, transmisiuni video live > Totul doar aici!


Te-ar mai putea interesa și:

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive

Discutii