Strategie de pariuri ce folosește feed-uri către transmis...
  1. Home »
  2. Strategii pariuri »
  3. Strategie de pariuri ce folosește feed-uri către transmisii live la fotbal

Strategie de pariuri ce folosește feed-uri către transmisii live la fotbal

Baicu Marius
Baicu Marius

2023-01-25 11:41:00

image Strategie de pariuri ce folosește feed-uri către transmisii live la fotbal

Vrei să scoți maximum din pariurile live pe fotbal? Vrei ca timpul și banii tăi să nu fie investiți în zadar, ci să câștigi pe măsura investiției? În cele ce urmează voi prezenta în amănunt modul în care eu mă organizez și în care abordez pariurile live.  

Voi vorbi despre trei puncte cheie. Primul punct se referă strict la partea tehnică. Mai exact, voi prezenta setup-ul meu, adică echipamentele pe care eu le folosesc pentru a-mi putea crea un mediu cât mai lipsit de stres, în care să nu îmi lipsească nimic și care să-mi permită să scot maximul din pariurile mele live. Apoi voi vorbi despre web feed-uri care conțin legături către transmisii live din fotbal sau mai bine spus site-uri pe care găsim streaming live de la meciurile care ne interesează. La final voi vorbi și despre strategia mea de pariere live și voi enumera care sunt din punctul meu de vedere cele mai bune pariuri pe care le putem pune în timpul unui meci de fotbal. După ce vei citi acest articol îți vei face o idee mai bună despre modul în care ar trebui să te organizezi dacă vrei să devii un parior profesionist. 

Pariuri LIVE chiar și de pe telefonul mobil, descoperă cea mai bună ofertă!


CE VEI GĂSI ÎN ACEST ARTICOL

  1. Setup-ul necesar unui parior profesionist
    1.1 Cum arată setup-ul meu
    1.2 Ce alte recomandări am

  2. Site-uri recomandate pentru feed-uri live stream

  3. Care sunt tipurile de pariuri recomandate?

  4. Concluzii finale 


1. SETUP-UL NECESAR UNUI PARIOR PROFESIONIST

Dacă pariezi live doar de distracție și nu ești interesat prea tare de generarea unui câștig constant din pariuri sportive, atunci nu este necesar să citești mai departe. Dar dacă vrei să devii un parior profesionist și vrei să iei pariurile în serios așa cum un jucător la bursă ia în serios piața de acțiuni, atunci vei avea nevoie de instrumentele potrivite pentru a-ți ușura munca pe cât posibil. În această secțiune voi prezenta setup-ul meu și voi explica de ce fiecare componentă este esențială.

Desigur, poți să faci majoritatea lucrurilor descrise în acest articol pe smartphone sau tabletă. Utilizarea unui telefon mobil pentru pariuri și stream-uri live nu este o idee deloc rea atunci când nu ești acasă și n-ai acces la un calculator. Dar într-o astfel de situație nici nu trebuie să ai așteptări prea mari, pentru că nu vei avea cele mai bune rezultate. Pe cât de folositor este un telefon, nu navighezi pe el la fel de ușor cum o faci de pe un PC. Dacă vrei să urmărești și să pariezi pe cât mai multe meciuri și să scoți maximul din aceste pariuri, atunci vei avea nevoie de echipamentul potrivit și va trebui să stai cât mai confortabil și cât mai relaxat în fața calculatorului, pentru a te putea concentra strict pe meciul pe care îl urmărești și pe care pariezi. 

TOP CASE DE PARIURI ONLINE - TU PE CARE O ALEGI?

Mai jos vei vedea o poză cu ”centrul meu de comandă”, adică locul de unde muncesc, dar și de unde urmăresc meciurile care mă interesează și de unde plasez pariurile dorite. În vremurile noastre, indiferent că lucrezi de acasă, că ești un gamer pasionat sau că vrei să pariezi zilnic pentru generarea unui venit constant din pariuri sportive este esențial să ai un calculator suficient de performant pentru a-ți satisface nevoile. De la browsing în mai multe tab-uri, la lucratul la multe documente simultan, a avea un calculator suficient de performant este ceva esențial.

Partea bună este că un astfel de calculator poate fi cumpărat la un preț decent și nu mai costă "o avere", așa cum se întâmpla cu mulți ani în urmă. Desigur, și acum se găsesc calculatoare care costă sume exorbitante, dar n-ai nevoie nici de ceva chiar atât de avansat. Eu unul am decis să nu sparg banca pentru așa ceva, ci mai degrabă am căutat un echilibru între performanță și suma cheltuită. Și nu mă refer doar la calculatorul în sine, ci și la periferice și alte lucruri de care aveam nevoie. Mai jos poți vedea exact ce mi-am luat: 

 

1.1 Cum arată setup-ul meu?


1. Primul monitor

Mult timp am ezitat să îmi iau monitoare multiple. Am citit pe mai multe site-uri că productivitatea crește cu până la 40% dacă folosești mai multe monitoare simultan, dar am crezut inițial că aceasta este mai degrabă o reclamă ascunsă pentru a convinge cât mai multe persoane să opteze pentru un astfel de setup. De aceea la început eram destul de pesimist în ceea ce privește eficiența monitoarelor multiple. Însă am un văr mult mai mic, pe care l-am văzut că are o astfel de configurație pentru gaming. L-am întrebat dacă chiar are nevoie de trei monitoare simultan și în aproximativ cinci minute m-a convins că aceasta nu este o idee chiar atât de rea pe cât părea inițial.

Pe un monitor el avea deschis aplicația Steam (platformă de gaming), pe care vorbea cu prietenii. Pe ecranul din mijloc acesta își făcea temele, iar pe ecranul din dreapta avea deschis un browser web pe care îl folosea pentru a se documenta pentru școală. Am fost impresionat de faptul că putea să-și facă temele și să vorbească și cu prietenii săi fără a fi necesar să schimbe tot timpul între diferite ferestre și aplicații. Atunci m-am gândit exact la ce aș folosi eu trei ecrane. Monitorul din stânga, marcat cu cifra ”1” în poza de mai sus, este cel pe care îl folosesc pentru afișarea meciurillor pe care vreau să le urmăresc. 


2. Ecranul din mijloc

Acesta este cel pe care țin deschis browserul web și deci și cel pe care îl folosesc pentru plasarea de pariuri live. Mi-am dat seama rapid că sunt capabil să iau decizii mult mai bune și mai rapide atunci când pot să umblu prin oferta de pariere fără a-mi lua ochii de la ce se întâmplă pe teren. 


3. Al treilea monitor 

Al treilea monitor este cel pe care îl folosesc pentru toate celelalte lucruri, cum ar fi un browser pe care deschid diferite pagini web cu statistici de la meciuri și chestii de genul atunci când am nevoie. Tot pe al treilea ecran țin deschise și site-uri de socializare sau diferite aplicații de chat precum Facebook sau Skype. Astfel pot vorbi cu prietenii mei despre meciul pe care pariez fără a-mi lua ochii de la el. Este foarte bine să poți schimba păreri cu cineva despre un meci în timp real, mai ales că poate acea persoană observă pariuri tentante sau amănunte importante care ție ți-au scăpat. Dacă ar fi să pariezi pre-meci poți citi o avancronică sau o analiză pentru a afla mai multe despre partida respectivă, dar live nu mai ai acest lux (fiindcă nu există avancronici editate în timp real în funcție de ce se întâmplă pe teren), astfel încât posibilitatea de a vorbi cu cineva este mai mult decât binevenită.

Dacă ar fi să fac toate aceste lucruri de pe un singur monitor cu siguranță mi-ar scăpa lucruri importante,care așa nu-mi scapă. Eu unul am optat pentru trei monitoare identice Samsung, de 22” fiecare. Este mult mai ușor de configurat trei monitoare de la aceeași firmă, plus că creierul procesează mai bine informațiile când toate monitoarele au aceeași dimensiune și oferă același tip de imagine. Desigur, nu ești obligat să optezi pentru o configurație identică. Mulți din prietenii mei au optat pentru doar două monitoare, iar de regulă unul este mai mare decât celălalt. Ei folosesc ecranul mai mare pentru a urmări meciurile dorite, iar ecranul mai mic pentru a paria. 

Descoperă cele mai bune strategii de pariuri care utilizează site-uri de scoruri live!

 
4. Placa video

Chiar ajută mult să ai trei monitoare atunci când vrei să pariezi live și să urmărești simultan meciurile pe care pariezi, dar problema este că ai nevoie și de o placă video pe măsură. De aceea trebuie să te documentezi bine înainte de a cumpăra trei monitoare. Totuși partea bună este că nici nu-ți trebuie ceva super avansat, și am să-ți explic de ce. Eu am ales să folosesc o placă video Radeon R7 220 cu 2GB de RAM, care nu este nici foarte performantă, dar nici slabă. Dacă aș fi folosit acest sistem de monitoare pentru gaming, atunci cu siguranță aș fi avut nevoie de o placă video mult mai performantă, deoarece jocurile (în special cele noi) au cerințe mult mai mari decât niște simple browsere. Astfel, placa video aleasă de mine este mai mult decât suficientă pentru ce am eu nevoie. Dar dacă îți permiți, poți opta pentru ceva mai avansat. Iar dacă chiar vrei să fii la modă vei conecta toate monitoarele într-un DisplayPort hub, pe care la rândul său îl conectezi la placa video.

Eu nu fac asta, am ales metoda mai clasică și mai demodată. Am conectat monitorul din stânga (cel la care mă uit la meciuri) la portul HDMI, cel din centru la DisplayPort, iar cel din dreapta la portul VGA. Datorită tehnologiei ”Eyefinity” de la ATI, calculatorul este ”păcălit” să creadă că de fapt are conectat un singur monitor. În cazul în care optezi pentru o placă video de la NVIDIA vei avea nevoie de una care suportă tehnologia ”Surround”. Nu este obligatoriu să folosești o astfel de tehnologie, dar problema este că atunci când dai ”fullscreen” la o pagină aceasta se va mări pe toate cele trei ecrane, lucru ce poate fi destul de enervant până te obișnuiești. În schimb, cu o tehnologie precum Eyefinity poți seta fiecare monitor ca un device separat. Astfel, când dai ”fullscreen” pagina respectivă se va mări doar pe primul ecran, și nu pe toate trei. 
 

5. Placa de bază și procesorul

Calculatorul pe care îl am este suficient de decent pentru ce am nevoie, și fără a costa o avere. Am o placă de bază Asus 81M-E, iar procesorul este un Intel i5-4570 de 3.4 Ghz (Quadcore). Pe lângă o configurație decentă a calculatorului, ai nevoie de o conexiune la internet suficient de bună pentru a duce fără probleme simultan atât un stream live, cât și platforma de pariuri live, dar și celelalte aplicații de care ai nevoie. Din fericire în România nu prea există probleme de genul acesta, iar majoritatea providerilor de internet oferă viteze suficient de bune pentru a nu avea probleme. Eventual cei care stau în mediul rural ar putea avea ceva probleme, dar nici acolo n-ar trebui să fie cazul de așa ceva. De asemenea, recomand să conectezi calculatorul la internet utilizând metoda clasică, și anume printr-un cablu de rețea. O conexiune Wi-Fi este foarte bună pentru dispozitive mobile precum telefon sau tabletă, dar n-aș recomanda-o pentru un sistem desktop.


6. Memoria RAM

Dacă în ceea ce privește placa video, placa de bază sau procesorul nu trebuie să optăm pentru cele mai avansate variante, problema se pune altfel când vine vorba de memoria RAM. Deși aveam 8 GB de RAM, calculatorul avea probleme în a face față simultan la toate browserele deschise, la platforma de pariuri live și la platforma de live stream. A trebuit să fac upgrade și am optat pentru o placă de 16 GB RAM de tipul Corsair Vengeance. De atunci am văzut că de obicei calculatorul nu folosește mai mult de 10 GB. Dacă chiar vrei să fii sigur că nu vei avea nici un fel de problemă poți opta chiar pentru 32 GB RAM dar nu cred că vei ajunge vreodată să ai nevoie de atât de mult. Dacă optezi pentru o astfel de variantă verifică întâi dacă placa de bază și sistemul de operare suportă așa ceva.

Cote bune, pariuri LIVE chiar și de pe telefon, ofertă bogată > Vezi oferta
 

7. Un scaun confortabil

Un scaun decent este esențial dacă ai de gând să petreci multe ore la calculator, lucru pe care trebuie să-l faci dacă vrei să urmărești meciuri și să pariezi live. Vrei să creezi un mediu lipsit de stres și nu vrei să fii distrat din cauza durerilor de spate și de faptul că ai amorțit pe scaun. Menținerea unei strategii de pariere și plasarea pariurilor potrivite la momentul potrivit sunt și acelea lucruri suficient de stresante, astfel încât nu trebuie să ignori lucruri importante cum ar fi așezarea la o înălțime potrivită și la o distanță corectă de ecran. 
 

8. Un suport multifuncțional

Pentru mine aceasta este o ”jucărie” destul de nouă. Și îmi place! Am realizat că petrec o mare parte din timp dând click-uri. Majoritatea site-urilor de streaming live și majoritatea site-urilor de pariuri la care joc țin minte ce am tastat în trecut, astfel încât atunci când dau click pe un chenar apar valorile cele mai frecvente pe care le-am tastat în trecut. Atunci poți doar să selectezi valoarea care te interesează, fără a o scrie de mână. De aceea m-am hotărât să folosesc Velcro, care este practic o încheietoare formată din două suprafețe. Ea poate avea și rol de mousepad, dar poți și să-ți odihnești mâna pe ea. Aceasta te va ajuta să nu faci artitră prea curând! Poți să stai pe spate și să te relaxezi în timp ce te uiți la meci și poți plasa pariurile dorite fără a face prea mult efort. Nu trebuie să te apleci de fiecare dată și nu trebuie să-ți ții spatele în poziții incomode.


9. Două tastaturi

Da, am două tastaturi, un mouse Logitech wireless, dar și un mousepad obișnuit din silicon. Folosesc două tastaturi deoarece am nevoie să scriu în două limbi diferite: engleză și română utilizând diacritice. Desigur, aș putea să folosesc ambele limbi fără probleme de pe o singură tastatură și aș putea schimba între limbi foarte ușor direct din Windows.  Dar eu m-am obișnuit cu două tastaturi și îmi vine mai ușor așa. Ambele tastaturi sunt wireless, de la Logitech. La început îmi era teamă să nu apară probleme din cauza asta, și să nu existe vreun conflict între semnalele lor wireless, dar n-a fost cazul de așa ceva.


10. O tabletă

Folosesc și o tabletă Nexus 7. Să fim sinceri, sunt momente în care chiar trebuie să ieși din casă (știu, este aiurea, nu?), sau momente în care trebuie să mănânci sau să te duci la baie. În astfel de situații este important să poți avea acces la știri, stream și site-ul de pariuri. Nu este soluția cea mai recomandată, dar trebuie să faci și compromisuri atunci când te afli într-un loc în care calculatorul tău nu este! Desigur, sper că ai înțeles ironia de la acest punct. În nici un caz nu recomand să stai cu gândul la pariuri când mănânci sau ești la baie, dar totuși tableta poate fi utilă când nu ești acasă.


11. O masă adițională

Nu vrei să contaminezi spațiul de lucru cu mâncare, cutii de bere, hârtii, gunoaie sau alte lucruri. De aceea eu mi-am luat această masă adițională. Pe ea pun paharele de suc, ceașca de cafea și alte lucruri de acest gen, pentru a nu fi nevoit să le pun în fața monitorului, pe padul de la mouse sau lângă tastatură. Nu este ceva chiar esențial, dar pentru mine este util.


12. O baterie externă

Acesta a fost de fapt un cadou. Este o baterie externă pe care o iau cu mine atunci când ies din casă. Dacă chiar am de gând să-mi folosesc tableta / telefonul mobil pentru pariuri când sunt pe drum, atunci înseamnă că voi folosi destul de mult respectivul dispozitiv, iar astfel și bateria se poate descărca mai rapid. Nu vreau să-mi fac mereu griji că s-ar putea să se descarce bateria la tabletă și să am grijă cât de mult o folosesc, astfel încât consider acest dispozitiv mai mult decât necesar. Apropo, obișnuiesc să particip destul de des la activități montane şi de aceea mi-am luat și un încărcator solar, dar și un rucsac solar. Este adevărat că deși am rezolvat această problemă importantă, mai rămân cu o problemă, și anume conexiunea la internet, care poate fi destul de problematică într-un vârf de munte, dar aceasta este altă discuție.

Descoperă cele mai bune strategii de pariuri sportive, toate într-un singur ghid oferit de PariuriX.com!
 

13. O pereche de căști

Căști! Știu, este mai frumos să te uiți la un meci de fotbal folosind un sistem Surround 6.1, dar s-ar putea ca vecinii să nu fie chiar de acord. Plus că atunci când porți căști ești mai concentrat la meci și nu mai ești distrat de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Recomand chiar căști wireless care funcționează pe semnale radio, nu pe Bluetooth. Astfel poți asculta comentariul la meci și în timp ce te duci până la frigider sau pe unde mai ai nevoie prin casă.


14. Un talisman norocos

Un talisman norocos este de asemenea necesar! Cine nu are oare nevoie și de noroc din când în când? Iconițe și cruciulițe pot fi de asemenea alternative foarte bune pentru cei credincioși; întrebați-l pe ”Tata Puiu”, el sigur va fi de acord cu mine.
 

15. Spațiu de lucru curat și suficient

Un spațiu de lucru curat și suficient de mare este de asemenea esențial. Obișnuiesc să fac diferite notițe în timp ce mă uit la meciuri, iar aici mă refer la lucruri care nu pot fi descoperite din statisticile de pe diferite site-uri (cât de norocoasă a fost o echipă, cum a influențat vremea desfășurarea partidei etc). Pentru astfel de notițe optez pentru metoda clasică, considerată de mulți demodată, și anume o foaie de hârtie sau mai bine zis un caiet. De aceea am nevoie de spațiu unde să pot scrie atunci când am nevoie.
 

16. Raft suplimentar pentru monitoare

Ultimul, dar nu cel din urmă, este un raft suplimentar pentru monitoare, care este așezat direct pe birou. Îmi place să am monitoarele la o înălțime mai mare decât cea obișnuită, iar de aceea am simțit nevoia acestui raft suplimentar. Plus că pot ține sub raft tastatura pe care n-o folosesc, iar astfel economisesc și mai mult spațiu. 


1.2 Ce alte recomandări am

Aș putea să intru în mai multe detalii, dar cred că ce am prezentat este suficient pentru a scoate în evidență importanța de a te înconjura de lucruri utile cu ajutorul cărora să creezi un mediu curat și lipsit de stres în care să poți funcționa la randament maxim. Aș fi putut să intru în detalii în ceea ce privește și chestii precum stocarea datelor pe un hard extern / usb stick  / Cloud în cazul în care calculatorul tău se defectează și ai pe el stocat informații utile de la meciurile pe care le-ai urmărit în trecut sau alte date pe care nu vrei să le pierzi. Dar asta nu mai ține doar de pariuri sportive și este un aspect pe care orice persoană îl cunoaște sau ar trebui să-l cunoască.   

Descoperă agenția cu cea mai bună ofertă de pariuri LIVE!

Am ținut statistici în ceea ce privește rezultatele mele la pariuri sportive atât înainte de a-mi crea acest mediu de lucru, cât și după. Trebuie spus că pe vremuri obișnuiam să am un birou mic, cu un singur monitor și un scaun obișnuit, cam cum au majoritatea persoanelor. Deși s-ar putea să te mire, și poate nici nu mă vei crede, dar rezultatele mele s-au îmbunătățit cu aproximativ 30% din momentul în care mi-am luat toate lucrurile prezentate mai devreme. Nu voi susține că n-aș fi putut atinge aceste rezultate și înainte sau că oricine care va face ca mine va simți același progres. Dar ideea este că pe mine aceste instrumente m-au ajutat să obțin rezultate mai bune ca înainte. 

Acum că am vorbit despre configurația mea să trecem la partea a doua a acestui articol. În cele ce urmează voi vorbi despre platformele de streaming pe care te poți uita la meciuri live direct de pe calculator. 

 

2. SITE-URI RECOMANDATE PENTRU FEED-URI LIVE STREAM

Sunt site-uri care oferă direct transmisii live video la meciuri de fotbal, în timp ce altele conțin feed-uri de la transmisii de pe alte site-uri. Unele din site-urile de mai jos au restricții în ceea ce privește posibilitatea de a urmări evenimente live stream din România, dar dacă ai cunoștințe despre VPN ai putea fenta uneori astfel de restricții. Dar asta nu face subiectul articolului meu. Sunt și site-uri care oferă stream-uri inclusiv la noi în țară, dar contra cost. De obicei asta se întâmplă mai mult în cazul anumitor sporturi americane.

Dar dacă vrei să pariezi intens pe un anumit sport sau pe o anumită competiție sportivă, atunci se merită să investești o anumită sumă de bani pentru a avea acces la transmisiile respective, mai ales că acestea sunt mult mai greu de găsit pe site-uri gratuite. Ar mai trebui spus că un stream gratuit poate fi plin de reclame, poate avea delay-uri (pe care cu siguranță vrei să le eviți atunci când pariezi live), poate să se blocheze când îți este lumea mai dragă etc.

Totuși partea cu reclamele n-aș lua-o în considerare, pentru că poți instala foarte ușor un plugin la browser de tipul adblock care să blocheze toate reclamele. De aceea n-am ținut cont de reclame când am întocmit următoarea listă cu site-uri recomandate, ci am ținut cont ca restul serviciilor oferite să fie de calitate. Subiectul acestui articol îl reprezintă în special meciurile de fotbal, dar voi vorbi un pic și despre transmisii din alte sporturi în cele ce urmează. 

  • ESPN – probabil orice persoană a auzit de ESPN. Poți urmări NCAA (fotbal american la nivel de colegii), IndyCar, X Games (BMX, motocross, skateboarding, snowboarding), NASL (North America Soccer League) etc. Toate aceste servicii sunt contra cost; de exemplu la NASL poți cumpăra acces pentru 1 zi (€1.99), o lună (4.99€) sau un an (29.99€).  

  • NBC Sportsunele evenimente sportive sunt transmise live. În principiu ar trebui să te aștepți la aproximativ aceleași transmisii ca la ESPN. 

  • Stream2watch.co/sports/socceracest site oferă transmisii gratuite de la nenumărate evenimente sportive din întreaga lume, iar în prim plan este sportul rege, adică fotbalul. Este fără îndoială unul din cele mai bune site-uri pe care poți urmări meciuri, dar te avertizez că vei da și de stream-uri care nu merg. 

  • Stopstream.meacest site acoperă doar evenimente sportive din Europa. Este adevărat că comentariul va fi uneori în diferite limbi precum rusă sau germană, dar pe de altă parte stream-urile sunt lipsite de reclame, calitatea este bună, iar serviciul este gratuit. 

  • livefootballol.com – acest site iese în evidență prin faptul că acoperă competiții importante de fotbal din Europa precum Bundesliga, Serie A, Premier League, Cupa Ligii Angliei, Cupa Regelui Spaniei, Cupa Italiei etc. 

  • Soccerjumbotv.meacest site nu va oferi mereu tot ce cauți, dar este posibil să găsești pe aici diferite stream-uri ce nu pot fi găsite în altă parte. 

  • Sport Lemona câștigat mult în popularitate în ultimii ani, și probabil pe bună dreptate fiindcă oferă foarte multe transmisii live. Acest site este atât de jos în lista mea pentru că nu obișnuiesc să-l folosesc, dar am prieteni care spun că este o alegere mai mult decât decentă. 

  • Feed 2 allaici poți urmări inclusiv meciurile din Liga Campionilor, și de obicei calitatea transmisiilor nu lasă de dorit. 

  • rojadirecta.me/enacest site nu oferă stream-uri proprii, dar adună stream-uri de prin toate părțile, iar astfel ai șanse mari să găsești aici un meci care nu prea îl poți găsi prin alte părți. 

Dacă vrei să urmărești meciuri din NBA / NHL fără reclame la o calitate bună și ești dispus să plătești pentru aceste servicii, atunci poți intra pe site-urile oficiale ale celor două competiții, deoarece de acolo poți cumpăra direct NBA Pass / NHL Pass. Abonamentul complet este de aproximativ 115€ / sezon fiecare, dar poți achiziționa și abonamente mai scurte sau meciuri individuale. 

Trebuie să vorbesc un pic și despre serviciile de stream-uri live oferite de casele de pariuri online din România. Nu le-am adăugat în lista de mai sus pentru că pe acestea nu le putem urmări fullscreen. Totuși sunt agenții care oferă foarte multe transmisiuni live video, pe care le poți viziona direct din fereastra de pariuri: unibet.ro, netbet.ro, sportingbet.ro, betano.ro, efortuna.ro, betfair.ro și winmasters.ro.

Dacă dorești să afli mai multe informații despre site-urile la care poți urmări meciuri live online, și metodele prin care o poți face, atunci trebuie să știi că avem un articol complet pe această temă ce poate fi accesat AICI.

Pariază LIVE în timp ce urmărești LIVE VIDEO meciul preferat!

 

3. CARE SUNT TIPURILE DE PARIURI RECOMANDATE?

Casele de pariuri online oferă zeci de opțiuni de pariere la fiecare meci live, dar nu toate tipurile de pariuri merită jucate. Unele țin strict de noroc, la altele cotele oferite sunt prea mici, în timp ce sunt și pariuri ce trebuiesc evitate din simplul motiv că în cazul unei validări incorecte a rezultatului, nu vom putea demonstra că pariul a fost câștigător (gen pariuri pe următorul corner sau pariu pe primul fault după minutul 15). Așa că am să îți arăt în cele ce urmează care sunt tipurile mele de pariuri preferate. În unele cazuri nu vorbim chiar de o opțiune de pariere, ci mai degrabă de un gen de pariu.
 

Pariurile de valoare 

Ca parior, cel mai mare avantaj pe care îl ai în fața casei de pariuri este atunci când pariezi live. În timp ce are loc un meci, agențiile de pariuri își modifică cotele în funcție de tendințele obișnuite. De exemplu, aproape indiferent de meci sunt oferite cote mai mici pentru un gol în ultimul sfert de oră, deoarece per total în intervalul 75-90 se marchează cele mai multe goluri. Dar asta nu se va întâmpla în fiecare partidă; tu dacă urmărești un meci live ai un avantaj în fața casei de pariuri deoarece vezi ce se întâmplă pe teren și poți să hotărăști pe ce pariezi în funcție de acest lucru, și nu în funcție de tendințe așa cum face operatorul de pariuri. Este evident că agenția n-are câte un trader pentru fiecare meci live care să facă cotele pe loc, ci că acestea sunt modificate în funcție de datele adăugate într-un soft. Asta îți oferă ție șansa de a depista pariuri tentante atunci când urmărești un meci pe care acel soft nu poate să le depisteze. Astfel poți găsi câteva pariuri de valoare mai mult decât atractive.

Poți afla mai multe despre pariurile de valoare accesând acest link.
 

Pariurile de tipul back și lay

Pariurile de tipul back și lay pot fi foarte avantajoase când vorbim despre pariuri live, deoarece ai posibilitatea de a paria împotriva unui anumit rezultat, și nu neapărat în favoarea lui. Acest lucru îți deschide posibilități noi de care trebuie să profiți. Este însă drept că pariuri de tipul back și lay poți pune doar la o agenție de tipul betting exchange, iar în acest moment în România singura opțiune este betfair.com.


Pauză / Final

Chiar dacă cotele pentru opțiunea Pauză / Final scad mult atunci când meciul se apropie de finalul primei reprize, un astfel de pariu tot poate fi mai avantajos decât un pariu normal dacă îl pui prin minutul 40. Dar aici depinde și de agenția la care pariezi, pentru că nu toate își calculează cotele în același mod.


Pariurile pe câștigător meci

Pariurile de tipul ”head-to-head” sunt foarte bune pentru a paria pe jucători individuali. De multe ori un jucător care a început bine un meci, o va ține așa până la final deoarece înseamnă că a prins o zi bună și că-i convine stilul de joc al adversarului. De aceea dacă vezi un jucător că se descurcă mai bine decât altul și că este oferit un pariu de tipul ”Care jucător va avea o evoluție mai bună în restul meciului” poți paria cu încredere dacă cota este suficient de bună.


Pariuri pe goluri pe final de meci

Cota pentru un gol marcat în ultimele minute este de obicei destul de tentantă. Dacă anticipezi cu succes acel meci în care se va marca un gol pe final vei câștiga ceva bani. Aici depinzi mult și de noroc, dar nu uita că te poți baza pe talismanul norocos (sau pe cruciulița norocoasă în funcție de caz) așa cum am discutat mai sus!


Pariurile de tipul over / under

Acestea sunt printre favoritele mele când vine vorba de meciuri live pe care le urmăresc live stream. Chiar și când pariez pre-meci aceasta este una din opțiunile de pariere la care apelez cel mai des, mai ales atunci când nu prea știu pe ce echipă să mizez.


Pariurile de tipul scorecast

Acestea sunt mult mai dificile, dar dacă ești inspirat și cunoști bine echipele implicate în meci ai șanse să nimerești un pariu câștigător de cotă foarte mare. Faptul că urmărești meciul respectiv îți oferă un avantaj pentru că vezi care atacant se simte mai bine și are o zi mai bună.


Cartonașe roșii

Deși nu este chiar moral, există posibilitatea să poți plasa un pariu rapid imediat după ce a avut loc un fault dur. Important este să fii mai rapid decât arbitrul și să anticipezi corect că el va scoate cartonașul roșu din buzunar. Dar te poți lua după comentatori dacă nu ești sigur, pentru că de cele mai multe ori aceștia au dreptate. Oricum, per total o astfel de strategie se merită, dar cum am zis, trebuie să te miști rapid. 

Pentru o listă completă cu tipurile de pariuri pe fotbal pe care le recomand, accesează acest link: https://pariurix.com/tipuri-de-pariuri-pe-fotbal-ghidul-incepatorului.html.


4. STRATEGIE PARIURI BAZATĂ PE FEED-URI TRANSMISII LIVE - CONCLUZII FINALE

Dacă reușești să îți creezi un mediu potrivit pentru plasarea de pariuri live, găsești stream-urile potrivite unde să urmărești ce te interesează și înveți cum să scoți maximul din pariurile tale plasate în timp real, atunci îți crești considerabil șansele de a deveni un parior profesionist și de a genera un câștig constant din pariuri sportive. Prima parte a acestui articol este recomandată oricărei persoane care petrece mult timp în fața calculatorului și vrea să o facă în cele mai bune condiții, astfel încât merită citită chiar dacă nu tinzi să devii un parior care să trăiască din această activitate.

În încheiere îți recomand să intri și pe forumul nostru de discuții pentru a vorbi cu alți pariori despre cele mai populare strategii de pariuri, pentru a găsi una care este pe placul tău și pe care o poți adapta ușor stilului tău de a paria. 

Pariuri LIVE, Stream LIVE, bonusuri și promoții de nerefuzat >>> joacă acum!


Te-ar mai putea interesa și:

Sunt content manager-ul site-ului PariuriX.com, dar și cel mai vechi membru al echipei de specialiști PariuriX, având peste 10 ani de experiență în domeniul jocurilor de noroc. De-a lungul timpului am contribuit în special la adăugarea de tutoriale și articole utile pentru pariori, pentru a îi învăța pe aceștia să joace responsabil la pariuri sportive, și pentru a își putea gestiona corect bankrol ...

Citeste mai mult
Oferte Paște Zilnice

Case de pariuri online legale recomandate

Cazinouri online legale recomandate

Tipsteri ai lunii

1
Baicu Marius
+103.3
Câștigate
7
Pierdute
1
2
Gabriel Morariu
+62.87
Câștigate
26
Pierdute
12
3
Robert Bozdogescu
+48.08
Câștigate
13
Pierdute
3
Învârte