Administrația Trump sprijină interzicerea pariurilor sportive în SUA

Membrii Asociației Americane de Gaming (AGA) și președintele Donald Trump sunt ochi și urechi atunci când vine vorba de pariurile sportive legale. O anchetă jurnalistică din Atlanta a scos la lumină faptul că administrația Trump se află în spatele litigiilor sportive din majoritatea campionatelor de peste Ocean. Casa Albă a sprijinit constituționalitatea legii privind protecția sportivilor profesioniști și amatori elaborată încă din anul 1992 (PASPA). Aceasta interzice pariurile sportive în toate statele SUA, cu excepția Nevadei. 

Timp de câteva luni, fostul magnat (foto: calvinayre.com) din industria jocurilor de noroc a păstrat departe de ochii lumii acțiunea sa depusă la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite. Astfel, a fost o surpriză pentru toată lumea atunci când jurnaliștii americani de investigație au scos la lumină preocupările lui Trump cu privire la jocurile de noroc.

Și asta pentru că înainte de a ajunge președinte, Donald Trump și-a exprimat public sprijinul în procesul de legalizare a pariurilor sportive din țară. Așa s-a întâmplat și în 1993, când actualul președinte SUA era un jucător important pe piața jocurilor de noroc. 

Într-o sesizare depusă luni la Curtea Supremă, procurorul general Noel Francisco a amintit de supremația Constituției în acest proces. Un apropiat al lui Donald Trump, el a argumentat faptul că statul New Jersey a greșit în interpretarea legii PASPA privind pariurile sportive, care nu ar trebui privită ca o ”comandă” politică. În justificarea sa, Francisco a spus că tocmai legea permite statului să evite o interpretare greșită a reglementărilor în privința abuzurilor.

Poziția guvernului american este contrară așteptărilor americanilor. În septembrie, Washington Post a publicat rezultatele unui sondaj realizat în colaborare cu Universitatea din Massachusetts care a arătat că 55% dintre adulții americani s-au declarat în favoarea legalizării pariurilor sportive. Doar 33% dintre cei chestionați și-au declarat opoziția.

Autoritățile din New Jersey au inițiat o solicitare pentru legalizarea pariurilor sportive, măsură văzută ca cea mai bună opțiune pentru revigorarea industriei jocurilor de noroc. Potrivit unui raport, în statul New Jersey aproximat 150 miliarde de dolari sunt plasați, anual, pe pariuri sportive ilegale. Autoritățile au criticat ipocrizia șefilor ligilor sportive profesioniste, mai ales atunci când aceștia au pretins că sunt împotriva jocurilor de noroc în ciuda faptului că tot mai multe dovezi arată un interes crescut în rândurile jucătorilor. 

Pariază chiar acum la casa de pariuri online recomandată de PariuriX.com!

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!