Negoiţă poate pierde sigla şi palmaresul lui Dinamo! Turcu: "Dacă domnul Badea revine, mă întorc şi eu"

Fost finanţator la Dinamo, Vasile Turcu a dezvăluit că Nicolae Badea ar putea prelua clubul din "Ştefan cel Mare" şi nu grupul de investitori din India, despre care a vorbit Adi Mutu. "Dacă nu plăteşte cele 2 milioane de euro lui Nicolae Badea, Negoiţă pierde echipa", a declarat pentru DigiSport Vasile Turcu, cel care e dispus să i se alăture noii conduceri a lui Dinamo. Decizia Tribunalului Bucureşti, care a decis să pună sechestru pe acţiunile lui Negoiţă, nu este definitivă şi poate fi atacată prin apel, dar sunt şanse mici ca actualul finanţator al lui Dinamo să câştige. 

Domnul Nicolae Badea i-a cedat acţiunile domnului Ionuţ Negoiţă contra unei suma de bani ce urma să fie achitată în următoarele 14 luni. Datoria nu a fost achitată nici acum. Scadenţa a trecut de vreo 3 ani de zile, s-a tot amânat. Domnul Nicolae Badea, când a văzut că nu-şi primeşte banii, n-a făcut altceva decât să ceară sechestru.

Domnul Badea avea deja planul de insolvenţă aprobat. Dar nu a vrut să bage clubul în insolvenţă, pentru a nu supăra suporterii. Nu l-a obligat nimeni pe domnul Negoiţă să plătească pachetul majoritar de acţiuni. Domnul Negoiţă a zis că vrea să cumpere, dar nu are banii. Şi s-au înţeles că plăteşte peste 14 luni. Iar, în cazul în care nu plăteşte acea sumă, clubul revine la domnul Badea. Dacă domnul Badea se hotărăşte să revină, mă întorc şi eu,

---a declarat Vasile Turcu 

Omul de afaceri mai spune că Ionuţ Negoiţă se plânge pe nedrept de datoriile pe care le-a plătit la Dinamo din cauza precedentei conduceri. Turcu susţine că Negoiţă a plătit doar aproximativ 700.000 de euro după ce Dinamo a intrat în insolvenţă: ”Cereţi un document la ANAF. Toată datoria pe care domnul Negoiţă a plătit-o la Ministerul de Finanţe a fost de 700 şi ceva de mii de euro”, a mai spus Turcu.

Conform Gazetei Sporturilor, "războiul" dintre cele două părţi va trece la alt nivel. "FC Dinamo Badea" va trimite în aceste zile o notificare către "FC Dinamo Negoiță", actualul club, prin care va cere interzicerea comercializării produselor cu brandul Dinamo în magazinele grupării. O situație asemănătoare este şi la Steaua

Palmaresul, stema și sigla au rămas la Badea, pe mai departe. Jucătorii pot purta stema, de exemplu, sportiv, pe tricouri, la meciuri sau la diverse acțiuni, însă se va solicita ca la magazinul oficial să nu se mai vândă produse cu brand lui Dinamo, 

---au spus sursele Gazetei

Cu toate că problemele nu sunt deloc de neglijat, Adi Mutu a declarat că echipa nu va resimţi în niciun fel scandalul.

Este vorba despre un litigiu între domnii Negoiță și Badea care este departe de a fi încheiat. Viața echipei nu e afectată cu nimic. Noi ne vedem de fotbal și dumnealor de ale lor,

---a anunţat managerul general al lui Dinamo

Foto: prosport.ro

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi