Accidentaţi, echipe probabile, statistici. Totul despre meciurile retur din optimile Ligii

După meciurile de astăzi şi de miercuri seară, vom afla numele primelor patru echipe calificate în sferturile Champions League. Bayern şi PSG, mari favorite la câştigarea trofeului după meciurile tur din optimi, sunt calificate în proporţie de 99 la sută mai departe. Doar o minune mai poate face ca PSG şi Bayern să mai rateze calificarea după 4-0 cu Barcelona, respectiv 5-1 cu Arsenal în urmă cu trei săptămâni.

Eu vă ofer în cele ce urmează ultimele amănunte din tabăra primelor 8 echipe care vor da bătălia finală pentru calificarea în sferturile Champions League în speranţa că vă pot ajuta să luaţi cea mai bună decizie la pariuri. Încep cu cele două meciuri care se joacă în această seară, de la 21:45 - Napoli vs Real Madrid şi Arsenal vs Bayern Munchen şi voi încheia cu partidele de miercuri seară - Barcelona - PSG şi Dortmund - Benfica. 

1. Napoli vs Real Madrid

Şefii Realului au publicat pe site-ul oficial lotul pentru meciul cu Napoli, iar Cristiano Ronaldo (Foto: realmadrid.com), absent la ultima partidă din campionat, se numără printre jucătorii convocaţi de Zinedine Zidane.

Pe lângă starul portughez, absent din motive medicale la partida cu Eibar, antrenorul Realului îi va avea la dispoziţie şi pe Gareth Bale şi Alvaro Morata, care au lipsit în campionat din cauza unor suspendări. Fără cei trei jucători, dar şi fără Varane (în continuare accidentat), galacticii au câştigat cu 4-1 pe terenul lui Eibar.

Ronaldo s-a recuperat și s-a antrenat normal alături de jucătorii care nu au evoluat în meciul de sâmbătă cu Eibar: Carvajal, Marcelo, Kroos, Isco, Kovacic, Bale, Morata și Mariano. Jucătorii lui Zidane au învins în tur cu 3-1, dar statisticile îi fac să tremure pe madrileni - doar de patru ori a reuşit să se califice mai departe Real Madrid după ce s-a impus de 8 ori pe teren propriu cu scorul de 3-1 în meciurile din Europa! 

Problemele celor doi antrenori, echipe probabile

Real Madrid va trebui să se descurce fără fundaşul stânga Fabio Coentrao, dar şi fără Raphael Varane. Absenţi în meciul de campionat cu Eibar, Cristiano Ronaldo şi Gareth Bale vor fi principalele pericole pentru poarta lui Napoli. De altfel, cei doi sunt creditaţi cu mari şanse la deschiderea scorului în returul din Italia la această casă de pariuri

E de aşteptat ca Zidane (Foto: realmadrid.com) să meargă pe o formulă de joc 4-3-3, primul "11" al Realului urmând să arate astfel: Navas - Carvajal, Ramos, Pepe, Marcelo - Casemiro, Kroos, Modric - Bale, Ronaldo, Benzema

De partea cealaltă, antrenorul lui Napoli, Maurizio Sarri va avea o mare problemă în apărare - accidentat, fundaşul central Lorenzo Tonelli este indisponibil. Forma excelentă a lui Dries Mertens din ultima vreme l-a făcut pe Sarri să îl trimită din nou titular pe jucătorul belgian, care a marcat până acum 18 goluri în campionat. Cu el extremă, Napoli s-a descurcat foarte bine în ultimele partide şi este de aşteptat ca antrenorul lui Napoli să-l folosească tot pe acest post în returul cu Real. 

Vlad Chiricheş nu a fost oprit în lotul echipei italiene pentru partida retur cu Real, la fel ca şi Pavoletti, Giaccherini şi Ivan Strnic. O decizie grea pentru Maurizio Sarri care, conform regulamentului Ligii, nu are voie să aibă pe banca de rezerve mai mult de şapte jucători. Napoli va începe meciul în formula: Reina - Hysaj, Koulibaly, Albiol, Ghoulam - Jorginho, Hamisk, Rog - Callejon, Insgine, Mertens.

Napoli și Real Madrid s-au întâlnit doar o singură dată în istorie, în urmă cu trei săptămâni, când Real s-a impus cu 3-1 graţie golurilor reuşite de Benzema, Kroos şi Casemiro. Pentru italieni a marcat Insigne. Jurnaliştii italieni anticipează un meci foarte bun al jucătorilor lui Maurizio Sarri (Foto: sscnapoli.it), dar nu îndeajuns pentru a trece de Real.

2. Arsenal vs Bayern Munchen 

La Arsenal, Ozil nu este refăcut după ce a ratat derby-ul cu Liverpool din cauza unei răceli și nu va fi titular. E posibil ca fostul campion mondial să nici nu intre, Wenger declarând că "el încă nu este pregătit fizic". Aaron Ramsey a revenit la echipă după ultima accidentare şi ar putea intra pe teren în această seară. O surpriză ar putea fi şi Per Mertesacker. Accidentat la ligamente, acesta nu a jucat până acum în acest sezon, dar e foarte aproape de a-şi face revenirea pe teren. 

E de aşteptat ca David Ospina să-l înlocuiască în poartă pe Cech, o altă noutate la Arsenal fiind apariţia lui Granit Xhaka în primul "11". Wenger nu se va putea baza pe Santi Cazorla și Yaya Sanogo pentru acest meci. Autorul singurului gol reuşit de Arsenal la Munchen, Alexis Sanchez va fi "aruncat" şi el din primul minut pe teren, în speranţa că echipa va ieşi cu fruntea sus din Europa. Pentru că e greu de crezut că Bayern va pierde cu 4-0 pe "Emirates" şi va părăsi competiţia. 

Echipa probabilă a lui Arsenal: Ospina - Bellerin, Koscielny, Mustafi, Gibbs - Xhaka, Coquelin - Perez, Walcott, Sanchez - Giroud.

Ribery (Foto: fcbayern.com) a ratat meciul tur din cauza unei accidentări la genunchi, dar acum e aşteptat să fie trimis titular de Carlo Ancelotti. Mats Hummels, Xabi Alonso și Arjen Robben au fost odihniţi la meciul cu FC Koln iar acum vor intra din primul minut pe teren. Lewandowski e "bătut în cuie" în faţă. Bayern va fi fără căpitanul Philipp Lahm (suspendat), Jerome Boateng (accidentat) şi Renato Sanches (bolnav). De asemenea, Douglas Costa este incert.

Cum va arăta primul "11" al lui Bayern: Neuer - Rafinha, Martinez, Hummels, Alaba - Thiago, Vidal - Robben, Muller, Ribery - Lewandowski. 

Bayern a câştigat 6 meciuri din cele 11 întâlniri directe până acum în Champions League, în vreme ce Arsenal s-a impus în 3 partide. Alte două jocuri s-au terminat la egalitate. Ce s-a întâmplat în ultimele cinci partide: 

15 februarie 2017: Bayern - Arsenal 5-1
04 noiembrie 2015: Bayern - Arsenal 5-1 
20 octombrie 2015: Arsenal - Bayern 2-0
11 martie 2014: Bayern - Arsenal 1-1
19 februarie 2014: Arsenal - Bayern 0-2

Bayern Munchen nu este genul de echipă care să odihnească cei mai buni jucători în cazul unei prime victorii confortabile. Aşa că e de aşteptat ca bavarezii să nu "ierte" nimic, jurnaliştii germani anticipând o nouă victorie a lui Bayern, de data asta cu scorul de 3-1. 

3. Barcelona vs PSG 

În frunte cu Luis Enrique, catalanii au anunţat că pot reface diferenţa din meciul tur. Totuşi, e greu de crezut că acel 0-4 de la Paris poate fi întors pe "Camp Nou" în faţa unei echipe care a demonstrat în meciul tur că poate bate orice adversar din lume. În plus, Cavani şi Di Maria (Foto: psg.fr) au arătat o mare poftă de gol în ultimele partide, ei având şane mari să "recidiveze" şi la Barcelona. 

După 0-4 în tur, Barcelona se pregătește de o "remontada" și încearcă minunea - să o elimine pe PSG din optimile Champions League. Catalanii vor juca miercuri pe "Camp Nou", iar toți cei din jurul echipei sunt extrem de încrezători în șansele de calificare, mai ales după ultimele două rezultate: 6-1 cu Gijon și 5-0 cu Celta Vigo. "Am încredere deplină în jucătorii mei şi în puterea lor de luptă", a anunţat Luis Enrique în ultimul interviu.

Presa din Spania a analizat jocul echipei din ultimele etape și a găsit omul-cheie pentru calificare. Busquets, şi nu Messi, Suarez sau Neymar, va fi decisiv în meciul cu PSG, iar presa catalană titrează: "Dacă Busquets e în zi bună, Barcelona merge ceas!"

Mijlocașul de 28 de ani pare că și-a regăsit cea mai bună formă, mai ales că în meciul cu Celta a recuperat 12 baloane în 60 de minute, dublu față de media sa din campionat! Spaniolii mai scriu că dacă Busquets va juca la cel mai înalt nivel și va controla jocul la mijlocul terenului, Barcelona va avea mari șanse de a câștiga meciul la o diferență care să îi permită calificarea.

În ultimele două etape, Luis Enrique (Foto: Sportpictures.eu) a schimbat sistemul de joc al Barcelonei pentru a avea o forță ofensivă mai mare, dar şi pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru a-i surprinde pe francezi. 

În absenţa lui Vidal şi Mathieu, antrenorul Barcei va trimite în teren următorul "11": Ter Stegen - Roberto, Umtiti, Pique, Alba - Rakitic, Busquets, Iniesta - Messi, Suarez, Neymar. 

PSG este într-o formă maximă - trupa lui Unai Emery nu a mai pierdut de 10 etape în campionat. Starurile lui PSG s-au chinuit însă în ultima etapă cu Nancy (echipă aflată la retrogradare), pe care a bătut-o cu 1-0 în minutul 80. Cavani a marcat golul victoriei din penalty. 

Francezii nu au probleme de lot, aşa că Emery va trimite în teren cea mai bună formulă de echipă: Trapp - Meunier, Marquinhos, Silva, Kurzawa - Verratti, Rabiot, Matuidi - Draxler, Di Maria, Cavani. 

Barcelona vs PSG, cifre, predicţii

PSG a marcat cel puţin 2 goluri în ultimele 6 meciuri din Champions League, iar trupa lui Unai Emery este neînvinsă în ultimele 7 partide în Europa. Barcelona a câştigat 5 din ultimele 6 meciuri disputate în Europa, marcând nu mai puţin de 21 de goluri. 

Jurnaliştii spanioli se aşteaptă ca Barcelona să asalteze poarta lui PSG încă din primele minute, iar Messi (Foto: Sportpictures.eu) va conduce "armada" lui Enrique în tentativa de a da peste cap toate pronosticurile. Starul Barcei s-a încălzit pentru bătălia cu francezii în ultima victorie din campionat, 5-0 cu Celta, meci în care a marcat două goluri şi a pasat decisiv la reuşitele lui Neymar şi Umtiti. Intră aici şi vezi ce cotă are Messi pentru deschiderea scorului în meciul cu PSG. Toată lumea o vede pe Barca mare favorită la câştigarea meciului (dar nu şi că va reuşi "remontada" ca să meargă mai departe), cei mai mulţi dintre jurnaliştii spanioli anticipând o victorie cu 3-1 a catalanilor. 

4. Dortmund vs Benfica 

Învinsă cu 1-0 în Portugalia, Dortmund are o şansă imensă să întoarcă rezultatul şi să meargă mai departe în Champions League. Mitroglou, din pasa lui Luisao, a adus victoria portughezilor, care au anunţat că în niciun caz nu se vor "betona" în faţa atacurilor gazdelor. Nemţii au însă mari probleme de lot, nu mai puţin de cinci jucători importanţi fiind indisponibili: Mario Gotze, Sven Bender, Nuri Sahin, Sebastian Rode şi Marco Reus. În plus, Marcel Schmelzer este suspendat, iar Alexander Isak este incert din cauza unei accidentări. 

În ceea ce-l priveşte pe Gotze, situaţia este îngrijorătoare - el se poate retrage din fotbal la doar 24 de ani din cauza unor tulburări endocrine. El suferă de hipertiroidism, la fel ca şi brazilianul Ronaldo, care s-a retras de pe teren mai devreme decât îşi propusese. Jucătorul lui Dortmund a anunţat că s-a retras pentru o perioadă nedeterminată şi în funcţie de cum va decurge tratamentul, dar şi de verdictul medicilor, el va continua sau nu.  

Gotze nu se va mai antrena și va începe un tratament sub stricta supraveghere a unei echipe complexe de medici. Dortmund va anunța ce se întâmplă cu jucătorul din vară. "Are doar 24 de ani, nu vreau să mă gândesc prin ce trece. Suntem cu toții alături de el", a declarat Nuri Sahin în Bild. În 2014, Gotze (Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures) a marcat golul victoriei în finala Cupei Mondiale, în prelungiri, cu Argentina.  

Absent la ultimul meci de campionat (1-0 în deplasare cu Feirense), Nelson Semedo va reveni în echipă la returul cu Dortmund. Filipe Augusto este indisponibil, iar Alex Grimaldo este incert din cauza unei accidentări. În aceeaşi situaţie se află şi Lubomir Fejsa. Acesta s-a accidentat la gleznă în februarie şi nu este refăcut în totalitate. Antrenorul Rui Vitoria aşteaptă verdictul medicilor în cazul lui. Pizzi, Fejsa și Samaris sunt la doar un cartonaş distanţă de suspendare, în cazul unei calificări în sferturi ei fiind suspendaţi.

Echipe probabile: 

Dortmund: Burki - Ginter, Sokratis, Bartra - Piszczek, Castro, Weigl, Guerreiro - Dembele, Pulisic - Aubameyang 

Benfica: Moraes - Nelson Semedo, Luisao, Lindelof, Eliseu - Pizzi, Samaris - Zivkovic, Rafa, Carrillo - Mitroglou

Deşi au probleme importante de lot, nemţii sunt văzuţi favoriţi la calificarea în sferturile Champions League, ştiută fiind puterea de luptă a jucătorilor Borussiei Dortmund. Jurnaliştii nemţi merg pe o victorie cu 2-0 a fotbaliştilor antrenaţi de Thomas Tuchel. 

Fă-ţi şi tu un cont la această casă de pariuri online şi pariază pe meciurile din Champions League! 

Alt format al competiţiei din 2018

Televiziunea britanică BT Sports a anunţat că a prelungit contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Champions League, iar suma plătită este cea mai mare din istoria fotbalului. Presa din Anglia scrie că noul contract valorează 1,5 miliarde de euro, cu 470 de milioane de euro mai mult faţă de ultimul. De asemenea, formatul celei mai importante competiţii a cluburilor din Europa va fi schimbat începând din sezonul 2018-2019. Conform BT Sports, Germania, Anglia, Italia şi Spania vor avea garantat 4 echipe calificate direct în grupe!

O altă modificare importantă în formatul Ligii Campionilor o reprezintă orele de începere a meciurilor. Dacă până îacum meciurile începeau la ora 21:45, din 2018 partidele vor începe de la 20:00 şi 22:00, la fel ca cele din Europa League.

Alte schimbări anunţate de UEFA începând din 2018

- un nou sistem de calculare a coeficienţilor UEFA pentru cluburi
- istoricul în competiţie va fi luat în considerare în calcularea coeficientului (puncte acordate pentru titluri europene câştigate în trecut cu un sistem "echilibrat" pentru trofeele UEFA Champions League şi UEFA Europa League)
- cluburile din ambele competiţii europene vor încasa mai mulţi bani
- creşterea valorică a bonusurilor încasate pentru participarea în grupe (bonus iniţial, performanţă în competiţie, coeficient individual al clubului)

 

Foto: Abaca/Hepta/Sportpictures

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi