A jucat pentru pariuri Bancu la Giurgiu? Cotă blocată pe jucătorul Craiovei!

Nici nu a debutat bine play-off-ul Ligii 1 că au şi apărut primele semne de întrebare. Şi asta după ce meciul dintre Astra şi CSU Craiova a stârnit confuzie şi suspiciuni în lumea pariurilor. Conform celor de la gsp.ro, o casă de pariuri din România a blocat o cotă pentru primirea unui cartonaş galben de către jucătorul Craiovei, Nicuşor Bancu în meciul de la Giurgiu. Cel asupra căruia a planat bănuiala de lucruri necurate avea o cotă de 3.20 ca să încaseze un "galben" din partea centralului Ovidiu Haţegan. (Foto: Sportpictures.eu)

La puţin timp de la publicarea respectivei cote, o gramadă de pariori au mizat sume importante (de ordinul zecilor de mii de lei) pe acest "eveniment", fapt care a atras imediat atenţia. Astfel că respectiva casă de pariuri a decis să refuze biletele şi să blocheze pariul! 

De când joacă în prima ligă din România, Bancu a "colectat" nu mai puţin de 11 cartonaşe galbene şi unul roşu (pentru două avertizări într-un meci) într-un număr de 71 de partide.

Bancu, avertizat în minutul 86

Mijlocaşul Craiovei a jucat curat până spre finalul partidei. Cu patru minute însă înainte de final, Bancu a intrat urât la Junior Morais şi a luat cartonaşul galben!

Conform sursei citate, arbitrul Ovidiu Haţegan ar fi putut să-l sancţioneze de mai multe ori pe parcursul partidei de la Giurgiu pe Nicuşor Bancu (Foto: Sportpictures.eu), fotbalist care a ajuns la trei cartonaşe galbene încasate până acum.

Arbitrajul l-a nemulţumit pe antrenorul gazdelor. Iritat de deciziile centralului, Şumudică a intrat în teren la una dintre faze cerându-i socoteală lui Haţegan. Acesta l-a iertat pe antrenorul campioanei şi nu l-a trimis în tribune, aşa cum era de aşteptat după astfel de faze.

Marius Şumudică s-a dezlănţuit la finalul partidei la adresa lui Haţegan. "Trebuia să câștigăm, m-a deranjat rezultatul. A fost un meci din care trebuia să luăm trei puncte! Nici arbitrajului n-am ce să-i reproșez. E cel mai bun arbitru din Liga 1. Domnul Hațegan e regele arbitrilor, ce să-i spun eu lui Hațegan?...Poți să-i spui ceva? El e arbitru prin Liga Campionilor, prin Europa League...Noi suntem mici, n-avem ce să-i reproșăm domnului Hategan..” , a spus ironic Şumudică. (Foto: Sportpicturs.eu) 

Pentru Astra, a fost primul rezultat de egalitate după opt victorii consecutive în Liga 1, campioana României fiind acum la 4 puncte în spatele Stelei în play-off. 

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi