48 de ore. Atât ar mai putea sta Şumudică la Astra. "Sunt şanse 50/50"

Şumudică a vrut să plece în această vară în Turcia, dar a renunţat la idee după lovitura de stat eşuată împotriva regimului Erdogan. Apoi, după spusele lui, ar fi venit o ofertă din Anglia, de la Port Vale - o echipă din liga a treia. A urmat farsa unui suporter stelist, care s-a dat drept preşedintele lui Wigan. Laurenţiu Lungu îl cheamă pe românul care lucrează în Anglia şi care l-a sunat pe Şumudică să se intereseze de Alibec. A fost momentul în care antrenorul Astrei s-a autopropus la Wigan, la pachet cu Alibec, neştiind că e vorba de o farsă!

Se pare însă că acum, Şumudică nu mai glumeşte şi se gândeşte serios să plece. Dezinteresul patronului Ioan Niculae şi restanţele salariale îi grăbesc plecarea de pe banca Astrei. Şumudică a anunţat la Sport.ro că următoarele 48 de ore sunt decisive pentru viitorul său la Giurgiu.

Vom avea o întâlnire în următoarele două zile, vom ajunge la un consens şi vom vedea în ce condiţii vom continua sau dacă vom continua împreună... Există şanse 50/50. Mie îmi e teamă că nu prindem nici play-off-ul,

---a declarat Şumudică

Antrenorul Astrei a vorbit şi despre Alibec, despre care spune că nu trebuie vândut la Steaua.

Avem o sursă de finanţare, vor ajunge la o înţelegere cu clubul pentru a amâna plata a două salarii către jucători. Dar nu trebuie vândut Alibec. De altfel, cred că în momentul de faţă sunt şanse foarte mici ca transferul să se realizeze. Ca să-l cumpere pe Alibec, Steaua trebuie să plăteasă în jur de 2,5 milioane de euro. M-a sunat Gigi Becali de 4, 5 ori, dar nu i-am răspuns, mai ales că ştiam ce vrea să-mi spună, 

---a dezvăluit antrenorul Astrei

Cu Alibec a fost o înţelegere, având aprobarea celor de la Astra. Eu nu am avut nicio legătură, eu nu ştiu decât ce mi-a zis mie patronul. Nu am dreptul să particip la negocieri, nu mă ocup de aşa ceva. M-aş fi bucurat să se rezolve, nu s-a rezolvat, înţeleg că vor mai fi discuţii în continuare. Dacă se va materializa, o să aflaţi de la domnul Becali,

---a spus MM Stoica

 

Foto: Răzvan Păsărică / Sportpictures.eu

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!

Case de pariuri online legale recomandate

Abonează-te gratuit pentru a primi cele mai noi ponturi