3 foşti jucători ai celor 2 mari rivale prefaţează derby-ul Dinamo - Steaua în exclusivitate pentru pariurix.com

 

Florin Caramavrov a discutat ieri cu 3 jucători care şi-au pus amprenta asupra celor 2 echipe care vor evolua în această seară pe Naţional Arena în derby-ul fotbalului românesc.

florentin-petre.jpg

Florentin Petre a evoluat din 1994 până în 2006 la echipa mare a "câinilor roşii", după ce a făcut junioratul la acelaşi club. "Piticul" a câştigat 3 titluri cu Dinamo şi este unul dintre simbolurile echipei.

E derby-ul zilelor care sunt acum. Mulți dintre jucători nici nu știu ce înseamnă un meci de acest gen, sunt de puțin timp la Steaua sau la Dinamo. Eu mă gândeam la o astfel de partidă cu două săptămâni înainte, analizam adversarii, mă gândeam cine joacă pe partea mea, Bănel, Petre Marin, îmi calculam pașii. Era o nebunie!

Dinamo a arătat un fotbal bun în ultimul timp. Eu zic că, dacă nu erau atâtea probleme cu arbitrajele, ar fi avut 5-6 puncte în plus.

Dinamo are nevoie acum de 3 puncte ca de aer. Dacă ar câștiga, i-ar mai liniști un pic pe fani, care au fost destul de furioși în ultimul timp.
- Florentin Petre

Pariază pe Dinamo - Steaua la Unibet! Ai primul pariu fără risc până la 250 RON dacă dai click aici!

catalin-munteanu.jpg

Cătălin Munteanu s-a lansat în Ghencea, dar după ce între 1996 şi 1998 a participat din plin la câştigarea unor titluri cu Steaua a ales să ia drumul Spaniei. În 2005 a revenit în Liga 1 chiar la marea rivală a Stelei şi cu o pauză de 2 ani a îmbrăcat tricoul "alb-roşilor". În 2007 "Cap de zmeu" reuşea să câştige titlul şi alături de Dinamo. 

Dinamo – Steaua rămâne și va fi mereu singurul derby din fotbalul românesc. Cred că va fi un meci echilibrat, dar eu sper să câștige Dinamo. Nu o văd favorită pe Steaua în această partidă. Într-un astfel de joc, nu contează locurile din clasament. Steaua a avut evoluții mai slabe în ultimul timp, Dinamo și-a mai revenit, chiar dacă a fost înfrângerea aceea cu CFR. Mie mi se pare că Dinamo este într-o creștere de formă. Am încredere în băieți și sper să ia toate cele trei puncte. Mă duc la meci să-i încurajez.
- Cătălin Munteanu

 

Pariază pe Dinamo - Steaua la Sportingbet! Ai bonus la prima depunere până la 200 RON dacă dai click aici!

Helmuth Duckadam este ultimul, dar nu cel din urmă, care a prefaţat derby-ul Dinamo - Steaua pentru site-ul nostru. Ce spune "eroul de la Sevilla" despre meciul de diseară puteţi vedea în înregistrarea de mai jos.

 

Pariază pe Dinamo - Steaua la Netbet! Ai bonus la prima depunere până la 500 RON doar dacă dai click aici!

 

Salvează

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!