13, cu noroc! Record pentru istorie al Simonei Halep, locul 1 mondial până în 2018!

Simona Halep a devenit a 13-a jucătoare din istoria modernă a circuitului WTA care încheie un sezon pe prima poziție a calsamentului. A fost răsplătită pentru performața sa în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Singapore. Pe lângă trofeul pentru primul loc, românca a primit și un inel cu diamante de la renumita companie de bijuterii Tiffany&Co. (foto: reuters)

Acum, după ce a bifat primul obiectiv din carieră, constănțeanca mai are de câștigat un Grand Slam. Nu a câștigat niciun până acum, dar poate începe în forță la Australian Open. "Sunt foarte încântată și emoționată, este o onoare să fiu a 13-a jucătoare care termină anul pe primul loc. 13 e numărul meu norocos. Toată munca din acest an mi-a fost răsplătită”.

”Am fost foarte dezamăgită și tristă pentru finala de la Roland Garros, dar am revenit mai puternică și am jucat din ce în ce mai bine. Este imens ce am obținut acum pentru România. Este o țară mică și sunt prima jucătoare din România care devine lider mondial", a spus Halep (foto: reuters) în cadrul ceremoniei.

”Ceasul elvețian” Federer a ținut să o felicite pe jucătoarea noastră pentru parcursul excelent din acest an. Halep nu a uitat și i-a întors ”serviciul” extraterestrului din tenis. "M-am simțit foarte mândră pentru că Roger a vorbit despre mine așa și îi mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Este fantastic că Roger și-a revenit după problemele medicale, iar reverul lui este incredibil", a spus cea mai bună jucătoare a lumii.

Doar 13 sunt norocoase!

Chiar dacă a fost liminată de la Turneul Campioanelor, constănțeanca va ”ierna” pe locul 1 WTA pentru că principalele ei urmăritoare au fost eliminate mai devreme decât ea din competiția de la Singapore. Este o performanţă deosebită, care o plasează pe Halep (foto: sportpictures.eu) într-o galerie selectă din care fac parte legende ale tenisului mondial.

Dintre cele 25 de jucătoare care au urcat pe primul loc în ierarhia mondială, doar 13 dintre ele au încheiat un sezon pe locul 1. Iar Simona Halep închide lista. Deşi nu a trecut de grupe în turneul din Singapore, românca și-a ”betonat” locul 1 mondial deși nu a ridicat deasupra capului în 2017 niciun trofeu de Grand Slam. Ea a câștigat titlul la Madrid și a jucat finalele la la Roma, Roland Garros, Cincinnati și Beijing.

"De fiecare dată când termin un turneu sau un sezon, merg acasă. După vacanță mă voi gândi la noile obiective, dar cel mai mare este acela de a câștiga un Mare Șlem", a declarat Simona Halep cu ocazia festivităților din Singapore. Doar 12 jucătoare se mai pot lăuda cu performanța bifată anul ăsta de jucătoarea din Constanța. Iar numele alături de care este și cel al româncei pot face oricând parte din ”tabloul” celor mai bune jucătoare de tenis din istorie.

Steffi Graf, Navratilova, Chris Evert și Serena Williams fac parte din galeria selectă a ”așilor” din Era Open (1975 - 2017). Graff (foto: thefamouspeople.com) este jucătoarea de pe altă planetă, cu un record incredibil de 8 sezoane pe locul 1 în ierarhia WTA! 

Cum se prezintă ”tabloul” celor ”13 magnifici” din circuitul WTA: 

1. Steffi Graf 8 sezoane pe primul loc  

2. Martina Navratilova 7 sezoane

3. Chris Evert 5 sezoane

4. Serena Williams 5 sezoane

5. Lindsay Davenport 4 sezoane

6. Monica Seles 4 sezoane

7. Martina Hingis 3 sezoane

8. Justine Henin 3 sezoane

9. Caroline Wozniacki 2 sezoane

10. Jelena Jankovic 1 sezon

11. Victoria Azarenka 1 sezon

12. Angelique Kerber 1 sezon

13. Simona Halep 1 sezon

Continuă cu Darren Cahill

Imediat după înfrângerea cu Svitolina, Simona Halep a anunțat că va continua cu Darren Cahill (foto: tennisworldusa.org) și în 2018. Cât îl privește pe Andrei Pavel, nu se știe..Și alături de el, constănțeanca a devenit cea mai bună din lume, iar Halep vrea să facă echipă în continuare și cu Pavel. În ceea ce-l privește pe Cahill, acesta o va însoți doar la turneele mari, așa cum s-a întâmplat și în acest sezon.

"Echipa mea va rămâne la fel. Cu Darren cu siguranță. Însă cu Andrei va trebui să vorbesc când ajung acasă. Dar sper să rămână în echipă, da. Urmează o vacanță și o perioadă bună de odihnă, pentru că a fost un an maraton. Am jucat de la Stuttgart până acum non-stop și nu m-am oprit deloc..", a spus Simona Halep. (foto: sportpictures.eu)


  
La Singapore, românca a fost învinsă în două seturi (6-3, 6-4) de ucraineanca Elina Svitolina, locul 4 WTA și a ratat a treia oară la rând calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. Pentru parcursul ei, Halep a fost premiată cu 304.000 de dolari și 500 de puncte WTA.

Pariază legal online

Te așteptă un pachet de bun venit și promoții atractive
Se aplică T&C | Pariază responsabil!